Acum trei zile am avut o oră de artă cu copiii despre pictorița mea preferată, Remedios Varo, o artistă suprarealistă de origine spaniolo-mexicană. Aveam emoții pentru că îmi doream din tot sufletul ca lecția să iasă bine, să am o amintire frumoasă legată de ea.
Ceea ce s-a întâmplat mi-a depășit orice așteptare, a fost o oră magică precum cea dedicată artistului japonez Makoto Muramatsu.
Doisprezece năzdrăvani între șapte și paisprezece ani pe care-i vedeam atunci pentru prima oară m-au întâmpinat cu mult interes, devenind încă din primele clipe niște bureței foarte receptivi care nu mai conteneau cu întrebările despre draga mea Remedios și care au dat niște interpretări tablourilor de-a dreptul încântătoare, care au depășit de departe prezentarea mea.
Le-am povestit cum am aflat despre arta ei, de pe coperta cărții Un veac de singurătate, publicată la Editura Rao, unde era reprodusă pictura Croitorul de dame, între carte și artistă existând o legătură, un personaj din roman purtând numele Remedios.
Apoi le-am vorbit despre Paradisul pisicilor, unul dintre tablourile care reflectă afecțiunea artistei față de pisici. Ea s-a înconjurat de acestea mereu și, potrivit nepoatei sale, a adoptat multe pisici vagaboande de-a lungul vieții. În pictură vedem cum și-a imaginat Varo paradisul patrupedelor ei preferate: ca pe un loc de joacă pentru feline.
Simpatia este un alt tablou dedicat pisicilor, în care vedem efectul pe care l-a avut o felină atunci când a sărit pe masă și a vărsat laptele. Pictorița sugerează o legătură emoțională puternică între doamna din tablou și animal atât prin titlul tabloului, dar și prin culoarea similară pe care o are chipul acesteia și blana pisicii. Denumirea inițială a picturii, Nebunia pisicii, ar putea trimite la turbare și la faptul că, atingând animalul, femeia se îmbolnăvește la rândul ei. (p. 123)
În Vânătoarea de stele personajul feminin are apucături de zmeu mioritic, căci capturează însăși luna de pe cer. Vânătoarea este reprezentată având într-o mână o plasă de prins fluturi, iar în cealaltă ține captivă o semilună într-o colivie. Un mod de a interpreta această pictură este că artistul ne oferă, prin arta sa, luna de pe cer, ajutându-ne să ne ridicăm puțin pe vârfuri, dincolo de lumea cotidiană.
Una dintre fetițe, Ioana, a văzut în Vânătoarea o regină a umbrelor care vrea să te facă cetățean al întunericului. O alta era de părere că femeia din tablou vrea să prindă fluturi ca să nu mai fie singură, iar un alt copil vedea în locul semilunei o coadă de vulpe.
În Vizită către trecut, artista pictează o încăpere simplă, sărăcăcios mobilată, în care autoportretul ei se află la intrare. Este o cameră din trecutul ei, în care ulterior au locuit alți chiriași decât ea, dar pe care, când o revede, o simte bântuită de propria-i prezență. Remarcă aceste fantome ale sale în perete, pe masă, pe scaun. (p.148)
Ce văd copiii în acest tablou? Katy crede că o doamnă fuge dintr-un perete, dintr-un scaun, dintr-o masă. Potrivit altui copilaș, cele trei doamne au încercat să evadeze și un zeu le-a trimis un ajutor să iasă din cameră. Unul dintre copii m-a întrebat ce e scris pe fereastră și eu abia atunci am observat cuvântul à louer (de închiriat) scris invers. Atunci copilașul vine cu o nouă interpretare, că o doamnă a văzut anunțul, dar când le-a văzut pe cele trei a vrut să fugă. O fetiță, Maria, crede că cele trei nu vor ca apartamentul să fie închiriat și vor să o sperie cu superputerile lor. Alexandra, de 14 ani, intuiește că e aceeași doamnă în ipostaze diferite.
În Mimesis norii pătrund în casă prin dulap, obiectele dobândesc atribute umane-piciorul unui scaun este surprins în mişcare, scotocind printr-un sertar, iar elementul uman împrumută la rândul său însuşiri ale obiectelor: chipul femeii are textura sau materialul fotoliului, mâinile iau forma braţelor acestuia. Astfel, fiinţa imită obiectul şi viceversa. Ioana vede în acest tablou o doamnă care ia forma obiectului pe care stă, Katy –o casă fermecată în care lucrurile încearcă să fugă.
În tabloul Chemarea personajul feminin central este singurul cu ochii deschiși, ceilalți din jur fiind reprezentați cu ochii închiși, părând adormiți sau chiar morți. Prin contrast, ea pare să dețină un adevăr inaccesibil oamenilor obișnuiți. Părul ei e conectat la un corp celest, întreaga ei făptură este iluminată. La gât poartă mojarul alchimistului și ține în mână un alambic.
Ce văd copiii aici? Niște oameni care au fost blestemați și au devenit statui, pe Regina Soarelui și niște doamne împietrite. Mario ne spune că femeia vine din soare și ajunge într-o încăpere cu statui, iar obiectul din mână îl toarnă peste statui ca să redevină oameni.
În tabloul Fenomen pictorița abordează tema dublului. Umbra este cea care preia conducerea și se deplasează înaintea personajului cu costum și melon, luându-i acestuia și bastonul, iar bărbatul, printr-o inversare, dobândește atributele umbrei, părând neînsuflețit. De la o fereastră vedem un martor care privește această transformare. Mario vede aici o scenă de teatru, când bărbatul era mai tânăr juca teatru, dar acum e bătrân, că poartă baston. Potrivit Ioanei, omul a mers la teatru și în întuneric și-a văzut umbra și a dorit să fie în locul ei.
Ultima pictură dinaintea morții artistei, Natura moartă renăscută, este una dintre puținele lucrări care nu are ca subiect oamenii și în care este prezentată renașterea ciclică a naturii. Aici fața de masă, opt farfurii, fructe și o lumânare sunt animate de o sursă de energie invizibilă. Fructele devin planete ce orbitează în jurul “soarelui” care este reprezentat de lumânare. Unele fructe se ciocnesc și explodează, iar semințele lor cad pe pământ, încolțind și dând naștere la alte plante. (p.182) Acesta e tabloul preferat al mai multor copii. Unul din ei crede că lumânarea are o putere, iar în jurul ei s-a format o galaxie, iar altul e de părere că obiectele au viață.
La finalul orei, ca de obicei, îi invit să scrie impresii despre lecție, despre pictura preferată. Răspunsurile lor atât de uimitoare, premiate cu câte o reproducere după picturile artistei, merită încluse într-un alt articol.
În drumul spre casă îmi revine replica unei fetițe( doamna, vă iubesc) și gestul alteia de a-mi arăta dințișorul căzut.
Începând din acea zi, Remedios nu e numai pictorița adorată, ci și o amintire foarte dragă din care fac parte doisprezece copii incredibili.
Notă: După cum probabil ați aflat, familia mea trece printr-o perioadă de grele încercări. Primul impuls a fost să renunț la orice lucru care îmi aduce mulțumire sufletească, dar când am reflectat mai bine am înțeles că doar lăsând o portiță deschisă bucuriei voi putea face față dificultăților. Așa că m-am adunat și am scris acest articol. În plus, știu că sunt câțiva dintre voi care abia așteptați descrierea acestor lecții.
Bibliografie:
Kaplan, Janet A. Remedios Varo: Unexpected Journeys. Abbeville Press, New York. 2000. Print.
Sitografie:
http://femspective.blogspot.com/2014/04/the-odyssey-of-remedios-varo.html
https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2010/jun/18/surrealist-muses-who-roared-mexico
clipe de reverie 