Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘cărți’ Category

Cărți și emoții

tree

Sunt o mare amatoare de cărți, atât de mare încât nu-mi pot imagina cum ar fi o zi fără să citesc măcar o pagină dintr-o carte. Ar fi, cu siguranță, o zi pierdută.

Când am aflat de la o prietenă absolventă de Jurnalism de cazul omului nevoiaș care a ajuns pe străzi pentru că e dependent de cărți într-o măsură atât de mare încât nu poate avea un job, l-am înțeles foarte bine. Cam acolo sunt și eu. Ia-mi orice, dar dacă-mi iei mâna aia de cărți dragi m-ai nenorocit.

Cărțile îmi declanșează un amalgam de emoții și despre acest lucru voi vorbi în rândurile următoare.

Există cărți pe care le percep ca pe o meditație, când le citesc am sentimentul că sunt o apă curgătoare, iar ideile scriitorului sunt un punct de plecare spre propriile idei.

Apoi sunt cărțile cu efect înălțător care te îngeresc și te cuprinde evlavia citindu-le.

Urmează cărțile-trofeu, pe care le aștepți cu nerăbdare până vine coletul comandat online la lichidare de stoc. Sentimentul achiziționării acestora e foarte diferit de cel al lecturării lor. Când le procuri, trăirea e aceeași cu adicția de cumpărături, când le citești trăirile pot fi variate.

Mai sunt și cărțile antipatice, create doar cu mintea, nu și cu inima, căci dacă ar fi fost un pic de suflet acolo, altfel ar fi fost scrise. Astfel de cărți parcă vor să-ți spună că, dacă autorul ar face cu tine un concurs de neologisme cunoscute, tu ai fi în pierdere.

Și sunt și cărțile care te răvășesc, care te fac să plângi, fără să știi dacă plângi de bucurie sau de tristețe.

Voi încheia cu cărțile care-ți declanșează nostalgii, căci te fac să te simți din nou copil pentru o clipă, atât cărțile pentru cei mici, bogat și frumos ilustrate, dar și cărțile cu poze pentru cei mari, cum ar fi albumele de artă.

M-aș bucura să știu ce sentimente vă produc vouă cărțile, așa că vă rog să nu ezitați să mi le împărtășiți în comentarii.

 

 

 

Read Full Post »

sfantul-evanghelist-marcu

Din capitolul 4

Parabola semănătorului

„Și iarăși a început Iisus să învețe lângă mare; și s’a adunat la El mulțime foarte multă, așa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulțimea toată era lângă mare, pe uscat. Și multe lucruri îi învăța în parabole; și în învățătura lor le spunea:

<<Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și pe când semăna el, o parte din semințe a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Și altă parte a căzut pe loc pietros, unde n’avea  pământ mult, și a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc; și când s’a ridicat soarele s’a ofilit și pentru că nu avea rădăcină, s’a uscat. Altă parte a căzut între spini și spinii au crescut și au înăbușit-o și roade nu a dat. Și altele au căzut în pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roadă și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: <<Cel ce are urechi de auzit să audă! >>Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabolă. Și El le-a zis: <<Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, ca privind să privească și să nu vadă, și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să-și revină și să li se ierte.>> Și le-a zis: <<Nu pricepeți parabola aceasta? Atunci cum veți înțelege toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; și numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana și ia cuvântul semănat în ei. Tot așa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul și-l primesc de-ndată cu bucurie, dar nu au rădăcină întru ei și durează doar până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc. Și cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul, dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte, acestea înăbușă cuvântul și-l fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.>>”

Lumina ca bun al tuturor

„Și le zicea: <<Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei. Cel ce are urechi de auzit, să audă!>>”

„Și le spunea: <<Fiți cu luare-aminte la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziți, vi se va da cu adaos. Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, se va lua și ceea ce are.>>”

Parabola seminței ce crește singură

„Și zicea: <<Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ, și doarme și se scoală, noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește fără ca el să știe cum. Că pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul.>>”

Parabola grăuntelui de muștar

„Și zicea: <<Cum vom asemăna împărăția lui Dumnezeu sau prin ce parabole ne-o vom închipui? Cu grăuntele de muștar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate semințele pământului; dar după ce se seamănă, el crește și se face mai mare decât toate legumele și va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălășlui păsările cerului.>>”

„Și cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înțeleagă. Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El și ei.”

Potolirea furtunii pe mare

„Și în ziua aceea, când s’a înserat, a zis către ei: <<Să trecem pe țărmul celălalt. >>Și lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie așa cum era; că erau și alte corăbii cu El. Și s’a făcut furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Și L-au deșteptat și I-au zis: <<Învățătorule, Ție nu-Ți este grijă că pierim?>>Și El, sculându-Se, a certat vântul și i-a spus mării: <<Taci! Potolește-te!>>Și vântul a încetat și s’a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: <<De ce sunteți așa de fricoși? Încă n’aveți credință?>>Și frică mare i-a cuprins și ziceau unii căte alții: <<Cine este oare Acesta, că și vântul și marea I se supun?>>”

Din capitolul 5

Vindecarea femeii sângerânde

„…auzind ea de Iisus și venind în mulțime și fiindu-I în spate, s’a atins de haina Lui; că-și zicea: <<De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca.>>Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s’a vindecat de boală. Și îndată cunoscând Iisus în sine puterea ieșită din El și întorcându-Se către mulțime, a întrebat: <<Cine s’a atins de hainele mele?>>Și i-au zis ucenicii: <<Tu vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: cine s’a atins de mine?...>>Și El se uita împrejur s’o vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a spus tot adevărul. Iar El i-a zis: <<Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!>>”

Învierea fiicei lui Iair

„În timp ce El încă vorbea, au venit de la mai-marele sinagogii, zicând: <<Fiica ta a murit; de ce-L mai superi pe Învățător?>>Dar Iisus, auzind cuvântul ce se grăise, i-a zis mai-marelui sinagogii: <<Nu te teme. Crede numai.>>Și n’a lăsat pe nimeni să meagă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui Iacob. Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și intrând, le-a zis: <<De ce vă tulburați și plângeți? Copila n’a murit, ci doarme.>>Și ei îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu Dânsul și a intrat unde era copila. Și apucând-o pe copilă de mână, i-a grăit: <<Talita kumi!>>, ceea ce se tâlcuiește: <<Fiică, ție-ți zic, scoală-te!>>Și de’ndată s’a sculat copila  și umbla, că era de doisprezece ani. Și au fost cuprinși de uimire, de mare uimire. Și El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a spus să-i dea copilei să mănânce.”

Din capitolul 6

Profetul disprețuit în patria sa

„Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El. Și fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, se mirau și ziceau:<< De unde are el acestea?Și ce este înțelepciunea care i s-a dat, ca și minuni să se facă prin mâinile lui? Oare nu este acesta teslarul, fiul Mariei, și fratele lui Iacob și al lui Iosif și al lui Iuda și al lui Simon?Și nu sunt oare surorile lui aici la noi?>>Și se poticneau întru El. Și Iisus le zicea:<<Un profet nu este disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa lui.>>Și n’a putut să facă acolo nicio minune, decât că Și-a pus mâinile pe câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur, învățând.”

Trimiterea celor doisprezece

„Și i-a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Și le-a poruncit ca pe cale să nu ia nimic cu ei, în afară de toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani în cingătoare; ci să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. Și le zicea: <<În orice casă veți intra, în ea să rămâneți până ce veți pleca din locul acela. Și dacă într’un loc nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, plecând de acolo scuturați-vă praful de sub picioare, spre mărturie împotriva lor. Adevăr vă grăiesc: În ziua judecății, mai ușor le vor fi Sodomei și Gomorei decât cetății aceleia. >>”

„Și plecând ei, le propovăduiau oamenilor, ca să se pocăiască. Și scoteau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu untdelemn și-i vindecau.”

„Și a auzit regele Irod – fiindcă numele lui Iisus se făcuse cunoscut – și zicea că Ioan Botezătorul s’a sculat din morți, și de aceea se fac minuni prin el. Alții însă ziceau că este Ilie, iar alții că este profet sau ca unul din profeți. Iar Irod, auzind, zicea: <<Ioan este, căruia eu i-am tăiat capul; el a înviat…>>”

Decapitarea lui Ioan Botezătorul

„Că Irod, trimițând, îl prinsese pe Ioan și-l legase și-l întemnițase din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. Fiindcă Ioan îi zicea lui Irod:<<Nu-ți este îngăduit s’o ai pe femeia fratelui tău.>>Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, fiindcă Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și, ascultându-l, rămânea-ndelung pe gânduri și bucuros îl asculta. Și întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod la ziua sa de naștere le-a făcut ospăț dregătorilor săi și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea, și intrând fiica Irodiadei și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei:<<Cere de la mine orice vei vrea și-ți voi da >>Și s’a jurat:<<Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu.>>Și ea a ieșit și a întrebat-o pe maică-sa: <<Ce să cer?>>Iar aceea i-a zis: <<Capul lui Ioan Botezătorul.>>Și îndată intrând cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: <<Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.>>Și regele s’a întristat mult, dar din pricina jurămintelor și a celor ce ședeau la masă cu el, n’a vrut să spună nu. Și regele a trimis numaidecât un temnicer cu porunca de a-i aduce capul. Și ducându-se acela, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei; iar fata i l-a dat mamei sale. Și auzind ucenicii lui, au venit, au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.”

Minunea săturării celor cinci mii

„Și s’au  adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut ei și au învățat. Și El le-a zis: <<Veniți numai voi-înde-voi undeva la loc pustiu și odihniți-vă puțin.>> Că mulți erau cei ce veneau și plecau, și ei nu mai aveau timp nici să mănânce. Și au plecat cu corabia către un loc pustiu și ferit. Și i-au văzut plecând, și mulți au priceput și au alergat pe jos într’acolo de prin toate cetățile și au ajuns înaintea lor. Și ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, că erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe. Dar făcându-se târziu, ucenicii săi S’au apropiat de El și I’au zis: <<Locul este pustiu și ora e târzie; dă-le drumul să meargă prin orașele și satele dimprejur ca să-și cumpere de-ale mâncării.>> Iar El, răspunzând, le-a zis: <<Dați-le voi să mănânce.>>Și ei i-au zis: <<Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? >>Iar El le-a zis: <<Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți.>>Și aflând ei, i-au spus: <<Cinci pâini și doi pești.>>Și El le-a poruncit să-i așeze pe toți în cete-cete pe iarbă verde. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci. Și luând El cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; și pe cei doi pești i-a împărțit la toți. Și au mâncat toți și s’au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri de pâine și ce rămăsese din pești.  Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați.”

Iisus umblă pe mare

„Și El i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie și să meargă dinaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii. Iar după ce le-a dat drumul, S’a dus în munte ca să Se roage. Și făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El, singur pe țărm. Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Și către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă mai departe pe lângă ei. Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă și au strigat, fiincă toți L-au văzut și s’au tulburat. Dar El le-a vorbit de-ndată și le-a zis: <<Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!>>Și s’a suit la ei în corabie și vântul s’a potolit. Și ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor, că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită.”

„Și trecând marea, au venit în ținutul Ghenizaretului, și au tras la țărm. Și ieșind ei din corabie, de’ndată l-au recunoscut. Și străbăteau tot ținutul acela și s’au pornit să-i aducă bolnavii pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra, în târguri sau în orașe sau în sate, puneau pe cei bolnavi la răspântii și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau.”

Din capitolul 7

Iisus osândește fățărnicia

„Atunci s’au adunat la ei fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și văzându-i pe unii din ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; fiindcă fariseii și toți Iudeii, ținând datina bătrânilor, nu mănâncă până nu-și spală cu grijă mâinile; și când vin din piață nu mănâncă până nu se spală; și sunt și multe altele pe care ei le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor și a urcioarelor și a căldărilor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat fariseii și cărturarii: <<De ce nu merg ucenicii tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile necurate?>>Iar El le-a zis: <<Bine a profețit Isaia despre voi, fățarnicilor, așa cum este scris: Poporul acesta Mă cinstește  cu buzele,  dar inima lui este departe de Mine; dar zadarnic Mă cinstește învățând învățături care sunt porunci omenești. Că voi, lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor, spălarea urcioarelor și a paharelor și multe faceți asemenea acestora>>Și le zicea: <<Bun de tot, voi ați lepădat porunca lui Dumnezeu ca să vă țineți datina voastră! Căci Moise a zis: Cinstește pe Tatăl tău și pe mama ta și cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moarte. Voi însă spuneți: Dacă un om îi va zice tatălui său Corban, adică: Darul cu care aș putea să te ajut I l-am dăruit lui Dumnezeu, pe acela nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa și în felul acesta desființați cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care voi singuri ați dat-o. Și multe asemenea acestora le faceți.>>”

„Și chemând iarăși mulțimea la El, le zicea: <<Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afara omului care, intrând în el, să-l poată spurca. Dar cele ce ies din om , acelea sunt cele ce-l spurcă pe om. De are cineva urechi de auzit, să audă!>>”„Și când a intrat de la mulțime în casă, ucenicii L-au întrebat despre această parabolă. Și El le-a zis: <<Așadar, și voi sunteți tot atât de nepricepuți! Nu înțelegeți că tot ce intră din afară în om nu poate să-l spurce? Că nu în inimă intră, ci în pântece și se aruncă afară unde-i e locul. Că bucatele sunt toate curate.>>Dar spunea că ceea ce iese din om, aceea-l spurcă pe om:<<Fiindcă din lăuntrul, din inima oamenilor ies cugetele rele, desfrânările, hoțiile, omorurile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, invidia, defăimarea, trufia, ușurătatea. Toate relele acestea ies din lăuntru, și ele îl spurcă pe om.>>”

Vindecarea fiicei unei femei siro-feniciene

„Și ridicându-Se de acolo, S’a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului, și intrând într’o casă voia ca nimeni să nu știe, dar n’a putut să rămână netăinuit. Că de’ndată auzind despre El o femeie a cărei fiică avea duh necurat, a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și-L ruga să scoată demonul din fiica ei. Iar Iisus i-a zis: <<Lasă întâi să se sature fiii; că nu e bine să iei pâinea fiilor și s’o  arunci câinilor. >>Ea însă a răspuns și a zis: <<Dar, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile fiilor.>>Și El i-a zis: <<Pentru acest cuvânt, du-te!, demonul a ieșit dn fiica ta. >> Iar ea, ducându-se acasă, a găsit-o pe copilă culcată pe pat; iar demonul, ieșit.”

Vindecarea unui surd și gângav

„Și plecând iarăși din hotarele Tirului, a venit prin Sidon, La Marea Galileii, de-a dreptul prin ținutul Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-și pună mâna pe el. Și luându-l deoparte de mulțime, Și-a pus degetele în urechile lui și, scuipând, i-a atins limba. Și privind la cer  a suspinat și a zis către el: <<Efata!>>, ceea ce înseamnă: <<Deschide-te!>>Și îndată urechile i s’au deschis, iar legătura limbii lui s’a dezlegat și vorbea bine. Și le-a poruncit să nu spună nimănui. Dar cu cât le poruncea El, cu atât mai mult ei Îl  propovăduiau. Și erau peste măsură de uimiți și ziceau: <<Pe toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.>>”

Din capitolul 8

Săturarea celor patru mii

„În zilele acelea, fiind iarăși mulțime multă și neavând ce să mănânce, Iisus i-a chemat la Sine pe ucenici și le-a zis:<<Milă Îmi este de mulțime, că trei zile sunt de când așteaptă lângă mine și n’au ce să mănânce; și de le voi da drumul spre casa lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii din ei au venit de departe. >>Și ucenicii Săi i-au răspuns: de unde va putea cineva să-sature cu pâine, aici în pustiu? Și El i-a întrebat: <<Câte pâini aveți?>>Iar ei au răspuns: <<Șapte.>>Și El a poruncit mulțimii să șadă jos pe pământ. Și luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înainte-le. Și ei le-au pus înaintea mulțimii. Și erau și câțiva peștișori. Și binecuvântându-i, le-a spus să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s’au săturat și au luat fărâmiturile rămase, șapte coșuri. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii. Și le-a dat drumul.”

Fariseii cer semn

„Și îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei. Și au ieșit fariseii și au început să se ia cu El la întrebări cerându-I semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând în duhul Său, le-a zis: <<Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevăr vă grăiesc că acestui neam nu i se va da semn!>>Și lăsându-i, a intrat iarăși în corabie și a trecut de cealaltă parte.”

Aluatul fariseilor și al lui Irod

„Dar ucenicii au uitat să ia pâine și nu aveau cu ei în corabie decât o pâine. Și El le-a poruncit, zicând: <<Luați aminte, păziți-vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod.>>Și ei cugetau între ei, zicând: <<Spune asta fiindcă n’avem pâine…>>Și cunoscând Iisus, le-a zis: <<Ce cugetați?:că n’aveți pâine? Încă nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Atât de împietrită vă este inima? Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți. Nu vă aduceți aminte?: Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii, câte coșuri pline cu fărâmituri ați luat?>>Iar ei au zis: <<Șapte.>>Și le-a zis: <<Încă nu pricepeți?…>>”

Vindecarea unui orb

„Și au venit la Betsaida. Și au adus la dânsul un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Și luându-l pe orb de mână, l-a scos afară din sat; și scuipând pe ochii lui, și punându-Și mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva. Și, el, ridicându-și ochii, a zis: <<Văd oamenii umblând, îi văd ca pe niște copaci…>>După aceea a pus iarăși mâinile pe ochii lui și el a văzut bine și și-a revenit și pe toate le vedea limpede. Și l-a trimis la casa sa, zicându-i: <<Să nu intri în sat, nici să spui la cineva din sat.>>”

„Și au ieșit Iisus și ucenicii Săi prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Și pe drum i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: <<Cine zic oamenii că sunt Eu?>>Ei i-au răspuns, zicând: <<Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții că ești Ilie, iar alții că ești unul dintre profeți.>>Și El i-a întrebat: <<Dar voi, voi cine ziceți că sunt?>>Răspunzând Petru, I-a zis: <<Tu ești Hristosul!>>Și El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.”

Mărturisirea lui Petru

„Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învie. Și cuvântul acesta îl spunea pe față. Și Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-se și privind la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru și i-a zis: <<Mergi înapoia mea, Satano!, că tu nu le cugeți pe ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor.>>”

Întâia vestire a patimilor

„Și chemând la sine mulțimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis:<<Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de Sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-și scape viața, O va pierde, iar cel ce-și va pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie, acela O va mântui. Că ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă și să-și păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, de acela și Fiul Omului Se va rușina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.>>”

Read Full Post »

sf ev marcu

Din capitolul 1

Ioan Botezătorul și predica sa

Sfântul Ioan „…boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Și ieșeau spre el tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.”

„Și Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, cu cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică.”

„Și propovăduia, zicând: <<Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic , plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintelor. Eu v’am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu Duh Sfânt.>>”

Botezul lui Iisus

„Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel pogorându-se peste El. Și glas s’a făcut din ceruri: <<Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru tine am binevoit.>>”

Ispitirea în pustie

„Și îndată Duhul L-a scos în pustie. Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Și era împreună cu fiarele, și îngerii îi slujeau.”

Începutul predicii lui Iisus în Galileea

După ce Ioan a fost întemnițat, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăției lui Dumnezeu și zicând: <<Plinitu-s’a vremea și împărăția lui Dumnezeu s’a apropiat. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!>>

Chemarea primilor apostoli

Și umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncându-și mrejele în mare, că erau pescari. Și le-a zis Iisus: <<Veniți după mine și vă voi face să fiți pescari de oameni!>>Și lăsându-și de-ndată mrejele, au mers după El. Și mergând puțin mai departe, i-a văzut pe Iacob al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele acestuia, care erau și ei în corabie, dregându-și mrejele. Și i-a chemat îndată. Iar ei, lăsându-l pe tatăl lor Zevedeu în corabie împreună cu lucrătorii, s’au dus după el.

Și au venit în Capernaum. Și îndată intrând El în sinagogă, îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, că El îi învăța ca Unul Care are putere, iar nu în felul cărturarilor.

Primele vindecări în Galileea

Și era atunci în sinagoga lor un om cu duh necurat care striga tare, zicând: <<Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene?Ai venit să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu>>Și Iisus l-a certat, zicând: <<Taci și ieși din el!>>Și scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din el. Și toți s’au înspăimântat, încât se întrebau între ei, zicând: <<Ce este aceasta?:Învățătură nouă și cu putere; că El și duhurilor necurate le poruncește, și ele i se supun.>>Și îndată s’a răspândit vestea despre El pretutindeni, în tot ținutul Galileii.

Vindecarea soacrei lui Petru și alte tămăduiri

Și după ce au ieșit din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacob și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; și îndată I-au vorbit despre ea. Și apropiindu-Se, a ridicat-o apucând-o de o mână. Și au lăsat-o frigurile și ea Îi slujea.

Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații, și toată cetatea era adunată la ușă. Și i-a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli, și demoni mulți a scos. Și pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei știau că El este Hristos.

Și a doua zi, sculându-Se foarte de noapte, a ieșit și S’a dus într-un loc pustiu, și Se ruga acolo. Iar Simon și cei ce erau cu el s’au dus după Dânsul. Și aflându-L, I-au zis: <<Toți te caută.>>Iar El le-a zis: <<Să mergem în altă parte, prin cetățile și satele învecinate, ca să propovăduiesc și acolo, că pentru aceasta am venit.>> Și a propovăduit în sinagogile lor, în toată Galileea, scoțându-i pe demoni.

Curățirea unui lepros

„Și a venit la El un lepros, rugându-L și îngenunchind și zicând: <<Dacă vrei, Tu poți să mă curățești. >>Și făcându-I-Se milă, Și-a întins mâna și S’a atins de el și i-a zis: <<Vreau, curățește-te!>>Și-ndată s’a depărtat lepra de pe el și s’a curățit. Și dându-i poruncă aspră, îndată l-a scos afară și i-a zis: <<Ia seama, să nu spui nimănui nimic, ci mergi de te arată preotului, iar pentru curățirea ta să duci cele rânduite de Moise, să le fie lor mărturie.>>”

„Dar el, ieșind, a început să spună multe-n gura mare și să răspândească vorba, așa încât Iisus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii; și veneau la el de pretutindeni.”

Din capitolul 2

Vindecarea paraliticului

„Și după câteva zile a intrat iarăși în Capernaum și s’a auzit că este acasă. Și s’au adunat  atât de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii; și le grăia lor Cuvântul. Și au venit la El aducându-I un slăbănog pe care-l purtau patru inși. Și neputând ei să se apropie de El din pricina mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin, spărtură, au lăsat în jos patul pe care zăcea slăbănogul. Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului:<<Fiule, iertate fie păcatele tale!>>”

Chemarea lui Matei

„Și iarăși a ieșit la mare și toată mulțimea venea la El, și El îi învăța. Și în trecere l-a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: <<Vino după Mine!>>Iar el, ridicându-se, a mers după Dânsul.”

„Și pe când ședea El la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși ședeau la masă cu Iisus și cu ucenicii Săi; că mulți erau aceștia și-I urmau. Iar cărturarii și fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu păcătoșii și cu vameșii, ziceau către ucenicii Lui: <<De ce mănâncă și bea învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?>>Și auzind Iisus, le-a zis: <<Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși am venit să-i chem la pocăință.>>”

Întrebarea despre post

„Ucenicii lui Ioan și fariseii posteau; și au venit și I-au zis: <<De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii tăi nu postesc?>>Și Iisus le-a zis: <<Pot oare nuntașii să postească în timp ce mirele e cu ei? Atâta timp cât îl au pe mire cu ei, nu pot posti. Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei  și atunci, în acele zile vor posti.>>”

Nimeni nu coase la haină veche petic dintr’ un postav nou. Altfel, peticul nou va trage din haina veche și se va face o ruptură mai rea.  De asemenea, nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile și vinul se varsă și burdufurile se strică; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi.”

Smulgerea spicelor în zi de sâmbătă

„Și pe când mergea El într’o  sâmbătă prin holde, ucenicii Săi, pe cale, au început să smulgă spice. Și fariseii îi ziceau:<<Vezi, de ce fac ei sâmbăta ce nu se cuvine? >>Și Iisus le-a răspuns: <<Oare niciodată n-ați citit ce a făcut David când a fost în lipsă și a flămânzit, el și cei ce erau cu el? cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât preoții, și a dat și celor ce erau cu el?>>Și le zicea: <<Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sămbătă; așa că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.>>”

Din capitolul 3

Vindecarea celui cu mâna uscată și alte vindecări

„Și iarăși a intrat în sinagogă. Și  era acolo un om având mâna uscată. Și Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Și El i-a zis omului care avea mâna uscată: <<Ridică-te și stai acolo, în mijloc! >>Și le-a zis lor: <<Oare se cuvine ca sâmbăta să faci bine sau să faci rău? să mântuiești un suflet sau să-l pierzi?>>Iar ei tăceau. Și privindu-i cu mânie și întristându-Se de împietrirea inimii lor, i-a zis omului: <<Întindeți mâna!>>Și el a întins-o, și mâna lui s’a făcut sănătoasă. Și ieșind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva lui, ca să-L piardă.”

„Iar Iisus a plecat înspre mare împreună cu ucenicii Săi și L-a urmat mulțime multă din Galileea și din Iudeea și din Ierusalim și din Idumeea și de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și al Sidonului; mulțime multă care, auzind câte făcea, a venit la El. Și le-a spus ucenicilor Lui să I se pună la îndemână o corăbioară; aceasta din pricina mulțimii, ca să nu-L îmbulzească; fiindcă pe mulți îi vindecase, de aceea năvăleau asupră-I, pentru ca toți câți erau în suferință să se atingă de El. Și duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea-I și strigau, zicând: <<Tu ești Fiul lui Dumnezeu. >>Și El mult le certa, ca să nu-L facă ele cunoscut.”

Alegerea celor doisprezece apostoli

„Și S-a suit în munte și a chemat la Sine pe câți El însuși a voit; și au venit la El. Și a rânduit doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să propovăduiască și să aibă putere să vindece bolile și să alunge demonii. Deci i-a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; și pe Iacob al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui Iacob, și le-a pus numele Boanerghes, adică Fiii Tunetului; și pe Andrei și pe Filip și pe Bartolomeu și pe Matei și pe Toma și pe Iacob al lui Alfeu și pe Tadeu și pe Simon Canaaneanul și pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a și vândut.”

„Și a venit în casă; și iarăși mulțimea s’a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și auzind ai Săi,  au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: <<Nu e’n toate mințile. >>”

Păcatul împotriva Duhului Sfânt

„Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că El îl are pe Beelzebul și că prin demonul demonilor îi scoate pe demoni. Și chemându-i la Sine, le vorbea în parabole: <<Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sinea ei, acea împărăție nu poate dăinui; și dacă Satana s’a ridicat împotriva lui și s-a dezbinat, nu poate dăinui, ci are sfârșit. Nimeni nu poate intra în casa unui om tare ca să-i răpească lucrurile dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare; și doar atunci îi va jefui casa. >>”

„<<Adevăr vă grăiesc, că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și blasfemiile câte vor fi blasfemiat, dar cel ce Îl va blasfemia pe Duhul Sfânt nu are iertare în veac, ci vinovat este de păcat veșnic.>> Aceasta pentru că ziceau: <<Are duh necurat.>>”

Mama și frații lui Iisus

„Și au venit mama Sa și frații Săi și, stând afară, au trimis la El ca să-l cheme. Iar mulțimea ședea în împrejurul Său. Și I-au zis unii: <<Iată, mama Ta și frații Tăi și surorile Tale sunt afară și te caută. >>Și răspunzându-le, a zis: <<Cine este Mama Mea? și frații Mei?>>Și privindu-i pe cei ce ședeau în jurul său, a zis: <<Iată mama Mea și frații Mei; că tot cel ce va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu și sora Mea și mama Mea.>>”

 

Read Full Post »

10 cărți din studenția mea

6f63effdb7d9a8e1914520196b355a11

 

Astăzi voi alcătui o listă cu zece cărți care mi-au încântat studenția. A fost din nou dificil să aleg și mi se pare că am nedreptățit multe alte titluri care nu vor fi enumerate aici. E într-un fel ca la un concurs de patinaj artistic, în care trebuie să alegi dintre cei mai buni patinatori ai lumii și chiar dacă unii dintre ei nu ajung pe podium rămân totuși valoroși. Dar să nu mai lungesc vorba și să vă prezint lista cu bucuriile studenției mele:

 

  1. Piesele lui Shakespeare(în special Hamlet, Regele Lear și Visul unei nopți de vară)
  2. Nuvela romantică germană
  3. La răscruce de vânturi, de Emily Brontë
  4. Doamna Dalloway, de Virginia Woolf
  5. Spre far, de Virginia Woolf
  6. Magicianul, de John Fowles
  7. Jurnalul lui Mihail Sebastian
  8. Dublul, de Otto Rank
  9. Dicționar de simboluri, coordonat de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant
  10. Frumusețea ca senzație fizică, de Jorge Luis Borges

Acum, că lista e gata, vă invit să reflectați la propria voastră listă de bucurii citite cu care asociați studenția.

Read Full Post »

10 cărți din adolescența mea

ddc22cce4f9190586c4f343c01cbae41

Bună, dragi citittori. Așa cum am promis, voi face o listă cu 10 titluri din literatura română și universală care mi-au încântat adolescența.

În primii trei ani de liceu am citit doar cărțile obligatorii ale literaturii române, iar în clasa a XII-a, când am ales să dau bacalaureatul la literatura universală, am descoperit capodoperele din marea literatură a lumii.

Precizez, la fel ca în cazul cărților din copilărie, că ordinea e aleatorie, pentru că mi-ar fi foarte greu să fac un top, multe din cărți plăcându-mi în egală măsură.

1. Enigma Otiliei, de George Călinescu

2. Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda

3. Maitreyi, de Mircea Eliade

4. Muntele vrăjit, de Thomas Mann

5. Un veac de singurătate, de Gabriel García Márquez

6. Mizerabilii, de Victor Hugo

7. Faust, de J.W. Goethe

8. Străinul, de Albert Camus

9. Greața, de Jean-Paul Sartre

10. Henric al IV-lea, de Luigi Pirandello.

Sunt mulți alți autori pe care i-am citit atunci, printre care Kafka, Balzac, André Gide, dar cei zece pe care i-am menționat mi-au plăcut cel mai mult.

Dacă ar fi să faceți propria listă de zece titluri preferate care ar fi aceasta?

Sursa foto:

https://pngtree.com/freepng/tree-bookshelf_1045623.html

 

 

Read Full Post »

10 cărți din copilăria mea

10 cărți din copilăria mea

Bună, dragi cititori. De curând am găsit pe blogul Aneisylvi o propunere irezistibilă, pe care la rândul ei a preluat-o de la Dorina Dănilă, și anume, aceea de  a realiza o listă cu zece cărți preferate ale copilăriei. Îmi este foarte greu să mă limitez la doar zece titluri, dar voi încerca, fără a alcătui un top totuși, pentru că unele dintre ele mi-au plăcut în egală măsură.

  1. Alice în țara minunilor, de Lewis Carroll
  2. Heidi, fetița munților, de Johanna Spyri
  3. 20 de mii de leghe sub mări, de Jules Verne
  4. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov
  5. Vrăjitorul din Oz, de L. Frank Baum
  6. Povești de aur, de Nicolae Batzaria
  7. Legendele Olimpului, de Alexandru Mitru
  8. Prințul cu două chipuri, de Eufrosina Palla Arion
  9. Trei povești minunate, de Regina Fabiola
  10. Seria Luna-Betiluna, Dora-Minodora de Anamaria Smigelschi.

Sunt curioasă care sunt preferințele voastre. 🙂 Eu voi reveni cu altă ocazie cu o listă a cărților preferate din vremea adolescenței.

 

Sursa foto:

10 cărți din copilăria mea

Read Full Post »

 

intrare-evanghelistul-matei.jpg

Moartea lui Iisus

„Și iată, catapeteasma templului s’a sfâșiat în două, de sus până jos, și pământul s’a cutremurat și pietrele s’au despicat; mormintele s’au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat, și ieșind din morminte după învierea Lui,  au intrat în Sfânta Cetate și s’au arătat multora. Iar sutașul și cei care-L păzeau pe Iisus împreună cu el, văzând cutremurul și cele întâmplate, s’au înfricoșat foarte, zicând: <<Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!>>”

 

„Și erau acolo multe femei, privind de departe, care-L urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care erau Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacob și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zevedeu.”

 

„Iar în amurgul zilei a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care era și el ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Și Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat și l-a pus în mormântul său cel nou pe care-l săpase în stâncă; și prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, a plecat. Iar acolo erau Maria Magdalena și cealaltă Marie, șezând în fața mormântului.”

 

„Iar a doua zi, cea care este după vineri, s’au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: <<Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus încă de pe când era în viață: <<După trei zile mă voi scula.>> Deci poruncește ca mormântul să fie ținut sub pază până la a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii lui, să-l fure și să spună poporului: <<s’a sculat din morți. și  rătăcirea de pe urmă va fi mai rea decât cea dintâi.>> Pilat le-a zis: <<Aveți strajă; mergeți și păziți-l cum știți. >>Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra și au întărit cu strajă paza mormântului.”

 

Din capitolul 28

Învierea lui Hristos

„Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer și venind, a prăvălit piatra de la ușă și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Și de frica lui s’au cutremurat străjerii și s’au făcut ca niște morți.”

 

„Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: <<Nu vă temeți, că știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați: nu este aici, căci s’a sculat precum a zis. Veniți de vedeți locul unde fusese pus; și mergând degrabă, spuneți-le ucenicilor Săi că s’a sculat din morți; și iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, eu v’am spus. Și plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui.>>”

 

„Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: <<Bucurați-vă!>>Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele și I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis:<<Nu vă temeți. Duceți-vă ți vestiți-i pe frații Mei să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea.>>”

 

„Și plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate. Și adunându-se aceștia împreună cu bătrânii și ținând sfat, le-au dat ostașilor arginți din belșug, zicându-le:<<Spuneți că ucenicii lui au venit noaptea și l-au furat în timp ce noi dormeam; și de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca și vă vom face fără grijă.>>Iar ei, luând arginții, au făcut așa cum au fost învățați. Și s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi.”

 

„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus; și văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit.”

 

„Și apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: <<Datu-Mi-s’a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui  și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.>>”

 

Sursa foto:

https://despresufletulmeu.wordpress.com/2013/09/18/manastirea-sambata-de-sus-judetul-sibiu/intrare-evanghelistul-matei/

Read Full Post »

Sf-Ev-Ap-Matei

 

 

Din capitolul 25:

Parabola talanților

„Aceasta este asemenea unui om care, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a încredințat averea sa: unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată plecând cel ce primise cinci talanți, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat încă doi. Iar cel care primise un talant s’a dus, a săpat în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. Și după multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și s’a socotit cu ele. Și apropiindu-se cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: <<Doamne, cinci talanți mi-ai  dat; iată alți cinci talanți am câștigat cu ei.>>Zisu-i-a stăpânul: <<Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria  domnului tău. >>Apropiindu-se și cel care  primise doi talanți a zis: <<Doamne, doi talanți mi-ai dat; iată alți doi talanți am câștigat cu ei.>> Zisu-i-a stăpânul:<<Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria  domnului tău. >>Apropiindu-se și cel care primise un talant, a zis:<<Doamne, te-am știut că ești om aspru  care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai răspândit și, temându-mă m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este  al tău. >>Și răspunzând stăpânul său, i-a zis:<<Slugă vicleană și leneșă, știai că  secer unde n-am semănat și adun de unde n’am răspândit?  Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi și eu, venind, aș fi luat ceea ce este al meu cu dobândă. Așadar, luați de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Că tot celui care are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are i se va lua și ceea ce i se pare că are. Iar pe sluga cea netrebnică  aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.>>”

 

Judecata de Apoi

„ Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna în fața Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele, de-a stânga.”

 

„ Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: <<Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc; am însetat și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol, și M-ați îmbrăcat; bolnav și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la mine.>>”

 

„ Atunci Îi vor răspunde drepții, zicând: <<Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? sau însetat și Ți-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Și răspunzând Împăratul, le va zice: <<Adevăr vă spun, întrucât ați făcut unuia dintr’acești foarte mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut. >>”

„Atunci va zice și celor din stânga: <<Duceți-vă de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Că am flămânzit și nu mi-ați dat să mănânc; am însetat și nu Mi-ați dat să beau, străin am fost și nu M-ați primit; gol și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat>>Atunci vor răspunde și ei, zicând: <<Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit? >>Atunci le va răspunde, zicând: <<Adevăr vă spun, întrucât nu ați făcut unuia dintr-acești foarte mici, nici Mie nu Mi-ați făcut.>>”

 

„Și vor merge aceștia la osânda veșnică, iar drepții, la viața veșnică.”

 

Din capitolul 26

Sfat împotriva lui Iisus

„Și după ce a sfârșit Iisus toate cuvintele acestea, le-a zis ucenicilor Săi: <<Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului se va da să fie răstignit.>>Atunci arhiereii și bătrânii poporului s’au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa și împreună s’au sfătuit ca prin vicleșug să-L prindă pe Iisus și să-L omoare. Dar ziceau:<<Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.>>”

Ungerea din Betania

„Și fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un alabastru cu mir de mare preț și l-a turnat pe capul lui Iisus, pe când El ședea la masă. Și văzând  ucenicii, au murmurat: <<Pentru ce risipa aceasta?, că mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. >>Dar Iisus, știindu-le gândul, le-a zis: <<De ce-i faceți supărare femeii? că bun lucru a făcut ea pentru Mine; că pe săraci îi aveți pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea. Că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut-o. Adevăr vă spun: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut ea, spre pomenirea ei.>>”

 

„Atunci unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, le-a zis: <<Ce vreți să-mi dați, și eu vi-l voi da în mână? >>Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci el căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâna lor. ”

 

„ Iar în ziua cea dintâi a Azimelor au venit ucenicii la Iisus și I-au zis: <<Unde voiești să-Ți pregătim Paștile?>> Iar El le-a zis: <<Mergeți în cetate, la cutare, și spuneți-i:<<Învățătorul zice: Timpul meu este aproape, la tine voi face Paștile, cu ucenicii mei.>>Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile.”

Cina cea de Taină

„ Iar când s’a făcut seară, a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.  Și pe când mâncau, Iisus le-a zis: <<Adevăr vă grăiesc că unul dintre voi Mă va vinde.>> Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare:<<Doamne, nu cumva sunt eu?…>>Iar El răspunzând, a zis: <<Cel care a întins cu Mine în blid, acela Mă va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Dar vai acelui om prin care Fiul Omului e vândut; bine-i era aceluia de nu s-ar fi născut. >>Și răspunzând Iuda, cel care L-a vândut, I-a zis: <<Nu cumva sunt eu, Învățătorule?…>>Răspunsu-i-a Iisus: <<Tu ai zis.>>”

 

„Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și le-a dat ucenicilor, zicând: <<Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu.>>Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: <<Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, carele pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Și vă spun eu vouă că de acum nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru Împărăția Tatălui meu.>>”

 

„Și după ce au cântat imnuri, au ieșit la Muntele Măslinilor. Atunci Iisus le-a zis: <<În această noapte voi toți vă veți poticni întru Mine, că scris este: Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei. Dar după cei voi învia, voi merge mai înaintea voastră în Galileea.>>Iar Petru, răspunzând, I-a zis: <<Dacă toți se vor poticni întru Tine, eu niciodată nu mă voi poticni.>>Zisu-i-a Iisus: <<Adevăr îți spun că în această noapte, mai înainte de a cânta cocoșul, tu de trei ori te vei fi lepădat de mine.>> Petru I-a zis: <<Chiar de-ar trebui să mor împreună cu Tine, de Tine nu mă voi lepăda.>>Și toți ucenicii au zis la fel.”

Rugăciunea din Ghetsimani

„Atunci Iisus a mers împreună cu ei într’un loc numit Ghetsimani și le-a zis ucenicilor: <<Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo ca să Mă rog.>>Și luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a prins a se întrista și a se mâhni. Atunci le-a zis: <<Întristat de moarte Îmi este sufletul. Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine.>>”

 

„Și mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: <<Părintele Meu, de este cu putință, treacă pe-alături de Mine  paharul acesta!…Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.>>Și a venit la ucenici și i-a găsit dormind și i-a zis lui Petru: <<Așa, un ceas n’ați fost în stare să privegheați împreună cu Mine! Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Că duhul este osârduitor, dar  trupul, neputincios.>>”

 

„Ducându-Se iarăși, a doua oară, S’a rugat, zicând: <<Părintele Meu, de nu-i cu putință să treacă alături de Mine acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta!>>Și venind iarăși, i-a aflat dormind, că le erau ochii îngreuiați. Și lăsându-i, iarăși S’a dus și S’a rugat a treia oară, spunând aceleași cuvinte. ”

 

„Apoi a venit la ucenici și le-a zis: <<De-acum dormiți și odihniți-vă!…Iată, ceasul s’a apropiat și Fiul Omului Se va da în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem; iată, s’a apropiat cel care Mă va vinde.>>”

Trădarea lui Iuda

„ Și pe când El încă vorbea, iată, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, și împreună cu el o gloată mare cu săbii și cu ciomege, trimiși de arhierei și de bătrânii poporului. Iar trădătorul le dăduse un semn, zicând: <<Cel pe care-l voi săruta, acela este; prindeți-l. >>”

 

„Și venind îndată la Iisus, I-a zis: <<Bucură-Te, Învățătorule!>>Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: <<Prietene, pentru ce ai venit?>>Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins. Și iată, unul dintre cei care erau cu Iisus, întinzând mâna, și-a scos sabia și a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: <<Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau crezi cumva că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor plini Scripturile, că așa trebuie să fie?>>”

 

„În ceasul acela a zis Iisus către gloată: <<Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam Învățând în templu și n’ați pus mâna pe mine. Dar toate acestea s’au făcut ca să se plinească Scripturile profeților.>>” Atunci toți ucenicii L-au lăsat și au fugit.”

Înfățișarea înaintea arhiereilor

„Iar cei ce L-au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa, arhiereul, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. Iar Petru L-a urmat de departe, până la curtea arhiereului; și intrând înlăuntru, ședea cu slugile, ca să vadă sfârșitul.”

 

„Și ridicându-se arhiereul, I-a zis: <<Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?>>Dar Iisus tăcea. Și arhiereul I-a zis: <<Juru-te pe Dumnezeu Cel-Viu să ne spui nouă dacă ești Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. >>”

 

„ Iisus i-a răspuns: <<Tu ai zis. Dar vă mai spun Eu vouă: De acum îl veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind pe norii cerului.>>”

Lepădarea lui Petru

„Iar Petru ședea afară, în curte. Și o slujnică s’a apropiat de el, zicând: <<Și tu erai cu Iisus Galileeanul!>>Dar el s’a lepădat în fața tuturor, zicând: <<Nu știu ce spui.>> Și ieșind el la poartă, l-a văzut alta și le-a spus celor de acolo: <<Și acesta era cu Iisus Nazarineanul!>>Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: <<Nu-l cunosc pe omul acesta!>>Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, i-au zis lui Petru: <<Cu adevărat, și Tu ești dintre ei, că și graiul tău te vădește.>>Atunci el a început a se blestema și a se jura: <<Nu-l cunosc pe omul acesta!>>Și îndată a cântat cocoșul. Și Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care-i spusese: <<Mai înainte de a cânta cocoșul, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine.>>Și ieșind afară, a plâns cu amar.”

 

Din capitolul 29

Iisus adus în fața lui Pilat

„Iar făcându-se dimineață, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și legându-L, L-au dus și L-au predat guvernatorului Ponțiu Pilat.”

 

„Atunci Iuda, cel care-L vânduse, văzând că a fost osândit la moarte și cuprins fiind de căință, le-a înapoiat arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți, zicând: <<Greșit-am vânzând sânge nevinovat. Iar ei i-au zis: <<Ce ne privește pe noi? De acum e treaba ta!>>Și el, aruncând arginții în templu, a plecat de acolo; și ducându-se, s’a spânzurat. Iar arhiereii, luând arginții, au zis: <<Nu se cuvine să-i punem în  vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge.>>Și ținând sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea i s’a spus acelei țarine, până’n  ziua de astăzi, Țarina Sângelui.”

 

„Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul care zice: <<Și au luat cei  treizeci de arginți, prețul Celui Prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel, și i-au dat pe Țarina Olarului, după cum mi-a rânduit mie Domnul.>>”

 

„Iar Iisus stătea înaintea guvernatorului. Și L-a întrebat guvernatorul, zicând: <<Tu ești împăratul Iudeilor?>>Iar Iisus i-a răspuns: <<Tu o spui.>>Și la învinuirile ce I se aduceau de către arhierei și bătrâni, nimic nu răspundea. Atunci I-a zis Pilat:<<Tu nu-i auzi câte mărturisesc ei împotriva ta?>>Și nu i-a răspuns lui niciun cuvânt, așa încât guvernatorul se mira foarte.”

 

„Iar la sărbătoarea Paștilor, guvernatorul avea obiceiul să-i elibereze mulțimii un întemnițat, pe care-l voiau ei. Și aveau atunci un întemnițat vestit, care se numea Baraba. Deci, adunați fiind ei, Pilat le-a zis: <<Pe care vreți să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Iisus căruia i se spune Hristos?>>Fiindcă știa că din invidie i L-au dat în mână.”

„Iar arhiereii și bătrânii au înduplecat mulțimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-l piardă.”

„Atunci l-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus după ce L-a biciuit L-a dat să fie răstignit.”

Răstignirea și moartea lui Iisus

„Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă Locul Căpățânii, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și gustând, n’a voit să bea.”

 

„Iar de la ceasul al șaselea, întuneric mare s’a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: <<Eli, Eli, lama sabahtani?>>Adică: <<Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M’ai părăsit>>Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau:<<Pe Ilie îl cheamă acesta.>>Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, umplându-l cu oțet și punându-l într-o trestie, Îi da să bea. Iar ceilalți ziceau: <<Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L scape!>> Iar Iisus, strigând iarași cu glas mare, Și-a dat duhul.”

 

 

 

Read Full Post »

 


size1

 

Din capitolul 18:

Copilul, chip al desăvârșirii

„În ceasul acela s’au apropiat ucenicii de Iisus, zicându-I: <<Cine oare este mai mare întru Împărăția Cerurilor?>>Și El, chemând la Sine un copil, l’a pus în mijlocul lor și le-a zis: <<Adevăr vă spun: De nu vă veți reveni și nu veți fi precum copiii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare întru Împărăția Cerurilor. Și cel ce va primi un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primește.>>”

 

„ Dar celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia dintr’aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi să-și atârne de gât o piatră de moară și să se înece în adâncul mării. Vai lumii, din pricina poticnirilor! Că poticnirile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine poticnirea! Iar dacă mâna ta sau piciorul tău îți devine piatră de poticnire, taie-l și aruncă-l de la tine; că mai bine-ți este să intri în Viață ciung sau șchiop decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău îți devine piatră de poticnire, scoate-l și aruncă-l de la tine; că mai bine-ți este să intri în Viață cu un singur ochi decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheena focului.”

 

Parabola oii rătăcite

„Luați seama să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri pururea văd fața Tatălui Meu Care este în ceruri; fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut. Ce părere aveți? : Dacă un om are o sută de oi și una din ele se rătăcește, nu le lasă el oare în munți pe cele nouăzeci și nouă și, ducându-se, o caută pe cea rătăcită? Și dacă se întâmplă s’o găsească, adevăr vă grăiesc că se bucură de ea mai mult decât cele nouăzeci și nouă care nu s’au rătăcit. Tot astfel, vrerea Tatălui vostru Celui din ceruri nu aceasta este, să piară vreunul din aceștia mici.”

 

„Adevăr vă grăiesc: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer.”

Tu și fratele tău

De câte ori să-l ierți pe fratele tău

„… Petru, apropiindu-se de El i-a zis: <<Doamne, de câte ori va greși fratele meu față de mine și eu îi voi ierta? oare până de șapte ori?>> Iisus i-a zis: <<Nu-ți spun că până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte.>>”

 

Parabola celor doi datornici

„… asemănatu-s’a Împărăția Cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Și, începând el să facă  socoteala, i s’a adus un datornic  cu zece mii de talanți. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, și pe femeia lui, și pe copiii lui  și toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: <<Doamne, mai îngămăduiește-mă și-ți voi plăti tot.>> Iar  stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.”

 

„Dar ieșind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el îl sugruma, zicând: <<Plătește-mi ce ești dator!>>Și, căzându-i la picioare cel ce era slugă ca și el, îl ruga, zicând: <<Mai îngăduiește-mă și-ți voi plăti…>>Dar el n-a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.”

 

„Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s’au întristat foarte și, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l la stăpânul său, i-a zis: <<Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia oare ca și tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, așa cum am avut eu milă de tine?>> Și, mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Așa vă va face vouă și Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său, din toată inima.”

 

Din capitolul 19:

Iisus binecuvintează copiii: 

„Iar Iisus a zis: <<Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor.>>”

Tânărul bogat:

„Și iată, un tânăr a venit la El și I-a zis: <<Învățătorule bun, ce bine să fac ca să am viață veșnică?>>Iar el a zis: <<De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în Viață, păzește poruncile.>>El i-a zis: <<Care?>> Iar Iisus i-a zis: <<Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Tânărul i-a zis: <<Pe toate acestea le-am păzit din tinerețea mea. Ce-mi lipsește? >>Iisus i-a zis: <<Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; și vino de-Mi urmează Mie. >>Dar tânărul, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, căci avea multe avuții.”

 

„Iar Iisus a zis către ucenicii Săi:<<Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în Împărăția Cerurilor. Și vă mai spun: Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului  decât să intre un bogat  în împărăția lui Dumnezeu. >> Auzind acest cuvânt , ucenicii tare s’au mirat și au zis: <<Atunci cine poate să se mântuiască?>>Iar Iisus, privind drept la ei, le-a zis:<<Aceasta este cu neputință la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.>>”

 

„Și oricine a lăsat frați sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau țarini sau case pentru numele Meu, însutit va primi și viața  veșnică va moșteni.”

 

Din capitolul 20:

 

„…mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”

 

„ acela care vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și acela care va vrea să fie întâiul între voi, să vă fie vouă slugă; precum nici Fiul Omului n’a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți.”

Vindecarea celor doi orbi

„..iată doi orbi…auzind că trece Iisus au strigat, zicând: Miluiește-ne, Doamne, Fiul lui David!….Și Iisus oprindu-Se, i-a chemat și le-a zis:<<Ce voiți să vă fac? >>Ei i-au zis: <<Doamne, să se deschidă ochii noștri!>>Și, făcându-I-Se milă, Iisus s-a atins de ochii lor și ei îndată au văzut și I-au urmat Lui.”

 

Din capitolul 21:

Intrarea în Ierusalim

 

„Mergând deci ucenicii și făcând după cum le-a poruncit Iisus, au adus asina și mânzul și și-au pus pe ele vestmintele, iar El a șezut pe ele. Și cei mai mulți din mulțime își așterneau hainele în cale, iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale; iar mulțimile care mergeau înainte-I și și cele ce veneau după El strigau, zicând: <<Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru cei de sus!>>”

 

„ Și intrând El în Ierusalim, toată cetatea s’a cutremurat, zicând: <<Cine este Acesta?>>… Iar mulțimile ziceau: <<Acesta este Iisus,  profetul din Nazaretul Galileii!>>”

 

Alungarea vânzătorilor din templu

„Și a intrat Iisus în templu și i-a dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari.

 

„Și au venit la El în templu orbi și șchiopi și i-a vindecat. Și văzând arhiereii și cărturarii lucrurile minunate pe care le-a făcut și pe copiii care strigau în templu și ziceau: <<Osana Fiului lui David!>> s’au mâniat și I-au zis: <<Tu auzi ce zic aceștia?>>Iar Iisus le-a zis: <<Da. Oare niciodată n-ați citit că din gura pruncilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă?>>Și, lăsându-i, a ieșit afară din cetate, în Betania, și a rămas acolo peste noapte.”

 

Smochinul blestemat:

„ Iar dimineața, pe când Se întorcea din cetate, a flămânzit; și văzând un smochin lângă drum, S’a dus la el, dar în el n-a găsit nimic decât numai frunze, și i-a zis: <<Rod să nu mai porți în veac! Și îndată smochinul s’a uscat >> Și văzând aceasta, ucenicii s’au minunat, zicând: <<Cum de s-a uscat smochinul dintr’o dată? >>…Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: <<Adevăr vă grăiesc: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s’a făcut cu smochinul, dar și muntelui acestuia de-i veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare! așa va fi. Și pe toate câte le veți cere rugându-vă cu credință, le veți primi. >>”

 

Parabola celor doi fii:

„Dar ce părere aveți?: Un om avea doi fii. Și a mers la cel dintâi și i-a zis: <<Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea.>> Iar el, răspunzând, a zis: <<Nu vreau!>> Dar pe urmă, căindu-se s-a dus. Și mergând la al doilea i-a zis tot așa. Iar acesta i-a răspuns: <<Mă duc, Doamne!>> Dar nu s’a dus.  Care din aceștia doi a făcut voia tatălui? Ei i-au zis: <<Cel dintâi. >>Zisu-le-a Iisus: << Adevăr vă spun că vameșii și desfrânatele  merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu. Că a venit Ioan la voi în calea dreptății și nu i-ați dat crezare, ci vameșii l-au crezut și desfrânatele; dar voi, văzându-l, nici după aceea nu v’ați căit, ca să-i dați crezare.>>”

 

Din capitolul 22:

 

Iisus adresându-se saducheilor:

„…la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morților, oare n’ați citit ce vi s’a spus vouă de Dumnezeu când zice: <<Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob?>> El nu este Dumnezeul morților, ci al viilor. Iar mulțimile, ascultându-L, erau uimite de învățătura Lui.”

 

Marea poruncă din lege:

„ Și auzind fariseii că El a închis gura saducheilor, s’au adunat laolaltă; și unul din ei, învățător de lege, L-a întrebat ispitindu-L: <<Învățătorule, care este marea poruncă în lege? >> Iar El i-a răspuns: <<Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău  din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.  De aceste două porunci atârnă toată legea și profeții. >>”

 

Mesia ca fiu și Domn al lui David:

„ Și, fiind adunați fariseii, Iisus i-a întrebat, zicând: <<Ce părere aveți despre Hristos: al cui fiu este? >>Ei i-au zis: <<Al lui David.>>El le-a zis: <<Atunci cum se face că David în Duh , Îl numește pe El Domn când spune: Zis-a Domnul către Domnul meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor  Tale? <<Așadar, dacă David îl numește Domn, cum este El fiu al lui?>> Și nimeni nu putea să-i răspundă nici un cuvânt; și din ziua aceea nici n-a mai îndrăznit cineva să-L mai întrebe.”

 

Din capitolul 23:

Iisus îi mustră pe cărturari și pe farisei și deplânge crimele Ierusalimului, prezicându-i dărâmarea

„Atunci le-a vorbit Iisus mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând:<<Pe scaunul lui Moise s’au așezat cărturarii și fariseii; deci, pe toate câte vă vor spune faceți-le și păziți-le, dar după faptele lor nu să nu faceți, că ei spun, dar nu fac. Că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. Și toate faptele lor le fac ca să fie văzuți de oameni; că-și lățesc filacteriile și-și măresc ciucurii de la poale. Și la ospețe le place să stea în capul mesei, iar în sinagogi, pe scaunele cele dintâi și să fie salutați în piețe și numiți de oameni <<Rabbi>>, Voi însă să nu vă numiți <<rabbi>>, căci unul este Învățătorul vostru, Hristos, iar voi toți sunteți frați. Și tată al vostru să nu numiți pe nimeni pe pământ, căci Tatăl vostru unu este, Cel din ceruri. Nici învățători să nu vă numiți, căci Învățătorul vostru unul este, Hristos. Și cel ce este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Iar cel ce se va înălța pe sine va fi smerit, și cel ce se va smeri pe sine va fi înălțat. >>”

 

Din capitolul 24:

„…cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

 

„Cerul și pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.”

 

„…privegheați, că nu știți în care zi vine Domnul  vostru.”

 

„ Să cunoașteți însă aceasta, că de-ar ști stăpânul la care ceas al nopții vine furul, ar priveghea și  n’ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi veți fi gata, că’n ceasul în care nu gândiți va veni Fiul Omului.”

 

Din capitolul 25:

Parabola celor zece fecioare

„…asemănase-va Împărăția Cerurilor cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Dar cinci dintre ele erau nebune și cinci înțelepte. Cele nebune, luându-și candelele, n’au luat cu ele și untdelemn. Iar cele înțelepte, odată cu candelele și-au luat și untdelemn în vase. Dar zăbovind mirele, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s’a făcut strigare:<<Iată, vine mirele! Ieșiți în întâmpinarea lui!>>Atunci s’au sculat toate fecioarele acelea și și-au împodobit candelele. Iar cele nebune le-au zis celor înțelepte:<<Dați-ne din untdelemnul vostru, că nouă ni se sting candelele.>Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: <<Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați-vă.>> Deci plecând ele să cumpere, a venit mirele, iar cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s’a închis. Mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: <<Doamne, Doamne, deschide-ne! >>Iar el, răspunzând, le-a zis: <<Adevăr vă spun, pe voi nu vă știu! Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua și nici ceasul în care Fiul Omului va veni.>>”

Sursa foto:

http://www.artchive.com/web_gallery/G/Guido-Reni/Evangelist-St.-Matthew-and-the-Angel.html

Read Full Post »

 

Sfantui-Matei

 

Continuare din capitolul 12:

 

În timp ce El încă le vorbea mulțimilor, iată că mama și frații Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: << Iată mama și frații Tăi stau afară, căutând să-Ți vorbească. >> Iar El i-a răspuns celui ce-I vorbea: << Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?>> Și întinzându-și mâna către ucenicii Săi, a zis: << Iată-i pe mama Mea și pe frații Mei! Că tot cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă.>>

 

Din capitolul 13:

Și multe lucruri le-a grăit El în parabole, zicând: << Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, și au răsărit de’ndată, pentru că n’aveau pământ adânc; dar când s’a ridicat soarele s-au ofilit și, neavând rădăcină, s’au uscat. Altele au căzut între spini și spinii au crescut și le-au înăbușit. Altele au căzut pe pământul cel bun și au dat roadă: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. Cel ce are urechi de auzit să audă!>>”

 

„Și apropiindu-se ucenicii, I-au zis: <<De ce le vorbești în parabole?>> Iar El, răspunzând, le-a zis: << Pentru că vouă vi s’a dat să cunoașteți tainele Împărăției Cerurilor, dar acestora nu li s’a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, dar de la cel ce nu are se va lua și ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole, că ei văd fără să vadă și aud fără să audă și nici să înțeleagă.>>”

 

„Așadar, ascultați parabola semănătorului: La cel ce aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine Cel-Rău și răpește ceea ce s’a semănat în inima lui; aceasta e sămânța semănată lângă drum. Iar cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și primește de’ndată cu bucurie, dar neavând o rădăcină în sine, ține până la o vreme; și întâmplându-se necaz sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnește. Cea semănată între spini este cel care aude cuvântul, dar grija lumii acesteia și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și-l face neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel ce aude cuvântul și-l înțelege, aduce roadă și face unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”

 

„ Altă parabolă le-a pus lor înainte, zicând: Asemănatu-s’a Împărăția Cerurilor cu omul care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul și a semănat neghină printre grâu și s’a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod , atunci s’a arătat și neghina. Și venind slugile stăpânului casei, i-au zis: << Doamne, oare n’ai semănat tu sămânță bună în țarina ta? De unde dar are neghină?>> Și el le-a răspuns: << Un om vrăjmaș a făcut asta.>> Ia slugile i-au zis: << Vrei deci să ne ducem și s-o plivim?>> El însă a zis: << Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; iar la vremea secerișului voi zice secerătorilor: << Strângeți mai întâi neghina și legați-o în snopi ca s’o ardem. iar grâul adunați-l în hambarul meu.>>”

 

„O altă parabolă le-a pus înainte, zicând: <<Asemănatu-s’a Împărăția Cerurilor cu grăuntele de muștar pe care l-a luat un om și l-a semănat în țarina sa. Acesta este mai mic  decât toate semințele, dar când  a crescut este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui.>>”

 

„Le-a spus o altă parabolă: <<Asemănatu-s’a Împărăția Cerurilor cu aluatul pe care l-a luat  o femeie și l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată.>>”

 

Pe toate acestea le-a grăit Iisus mulțimilor în parabole, și fără parabole nimic nu le grăia.”

 

„…ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: <<Lămurește-ne  parabola neghinei din țarină. Iar El, răspunzând, le-a zis: <<Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul Omului, iar țarina este lumea; sămânța cea bună sunt fiii împărăției; iar neghina sunt fiii Celui-Rău. Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii.  Și după cum se strânge neghina și se arde în foc, așa va fi la sfârșitul veacului. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii Săi și ei vor strânge din împărăția Lui toate pietrele de poticnire și pe cei ce fac fărădelegea, și-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit, să audă!”

 

Asemănatu-s’a Împărăția Cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care a găsit-o un om și a tăinuit-o; și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.”

 

Se mai aseamănă Împărăția Cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și aflând un mărgăritar de mare preț, s’a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat.”

 

Se mai aseamănă Împărăția Cerurilor cu un năvod, aruncat în mare și care adună tot felul de pești; iar când s’a umplut, l-au tras pescarii la mal și au șezut și au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Așa va fi sfârșitul veacului: vor ieși îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți și-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

 

„ Și după ce Iisus a sfârșit aceste parabole, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța în sinagoga lor, încât ei erau uimiți și ziceau: <<De unde are el înțelepciunea aceasta și puterile? Oare nu este acesta fiul teslarului? Au nu se numește mama sa Maria și frații săi Iacob și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile lui, oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are el toate acestea?… Și se poticneau întru El. Iar Iisus le-a zis: << Un profet nu e disprețuit decât în patria sa și în casa lui.>>Și n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinței lor.”

 

Din capitolul 14:

 

„Și poruncind mulțimii să se așeze pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer a binecuvântat; și, frângând, a dat ucenicilor pâinile; iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s’au săturat; și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.”

 

„Și dând drumul mulțimilor, S’a suit în munte, ca să Se roage îndeosebi. Și făcându-se seară era singur acolo.

 

 „Iar corabia era la multe stadii departe de țărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii S’au înspăimântat, zicând că este nălucă, și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: << Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!>> Iar Petru, răspunzând, a zis: <<Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la tine pe apă. >>El i-a zis: <<Vino!>> Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s-a înfricoșat și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: <<Doamne, scapă-mă!>>Iar Iisus, întinzându-Și îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: <<Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?>>Și suindu-se ei în corabie, vântul s’a potolit. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: <<Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!>>”

 

 „Și, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret. Și cunoscându-L oamenii locului, au  trimis veste în tot ținutul acela și au adus la El pe toți bolnavii. Și-L rugau ca ei să se atingă doar de poala hainei Lui; și câți se atingeau, se vindecau.”

 

Din capitolul 15:

Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu Cel ceresc va fi smuls din rădăcină.”

 

„…cele ce ies din gură pornesc din inimă, și acelea sunt cele ce-l spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoții, mărturii mincinoase, defăimări. Acestea sunt cele ce-l spurcă pe om; dar a mânca fără să-și fi spălat mâinile, asta nu-l spurcă pe om.”

 

„Și plecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii; și, suindu-Se în munte, a șezut acolo. Și mulțimi numeroase au venit la El, având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, încât mulțimea se minuna văzându-i pe muți vorbind, pe ciungi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând; și-L slăveau pe Dumnezeul lui Israel.”

 

„Iar Iisus, chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: <<Milă îmi este de mulțime, că iată sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n’au ce să mănânce; și nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale. >>Și ucenicii I-au zis: <<De unde să avem noi aici în pustiu atâtea pâini încât să săturăm atâta mulțime?>>Și Iisus i-a întrebat:<<Câte pâini aveți?>>Ei au răspuns: <<Șapte și câțiva peștișori>>Și, poruncind mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și peștii și, mulțumind, a frânt și le-a dat ucenicilor; iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s’au săturat; și au strâns șapte coșuri pline cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbați, afară de femei și de copii.”

 

Din capitolul 16

Iisus către ucenicii săi:

 

„…voi cine ziceți că sunt? Răspunzând Simon Petru, a zis: <<Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!>> Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: <<Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și eu îți spun ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și-ți voi da cheile Împărăției Cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.”

 

„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Fiindcă cel ce va vrea să-și scape viața, O va pierde, dar cel ce-și va pierde viața pentru Mine, O va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, dar sufletul și-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.”

 

„ Adevăr vă grăiesc: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăția sa.”

 

Din capitolul 17

„ Și după șase zile, Iisus i-a luat pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele acestuia, și i-au dus pe un munte înalt, ei între ei. Și S’a schimbat la față înaintea lor; și a strălucit fața lui ca soarele, iar veșmintele I s’au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie li s’au arătat vorbind cu El. Și răspunzând Petru, I-a zis lui Iisus: <<Doamne, bine ne este să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și una lui Ilie.>>”

 

„În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei; și iată glas din nor, zicând:<<Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultați!>>Și auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s’au spăimântat foarte. Și Iisus a venit la ei și atingându-i, le-a zis:<<Ridicați-vă și nu vă temeți!>>Și ridicându-și ei ochii, nu au văzut pe nimeni, ci doar pe Iisus.”

 

„ Și, pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: <<Vedenia aceasta să n’o spuneți nimănui, până când Fiul Omului va învia din morți.>>”

 

„…s-a apropiat de El un om căzându-I în genunchi și zicând: <<Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, că deseori cade în foc și deseori în apă; și l-am adus la ucenicii Tăi și ei n’au fost în stare să-l vindece.>> Iar Iisus, răspunzând, a zis: <<O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?…Aduceți-Mi-l aici!>> Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s’a vindecat din ceasul acela.”

 

„ Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat deoparte: << De ce noi n’am fost în stare să-l scoatem?>> Iar Iisus le-a răspuns: <<Din pricina puținei voastre credințe; că adevăr vă grăiesc:  Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo! și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință. Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune și prin post.>>”

 

„Întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus: <<Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî și a treia zi va învia. Și ei foarte s’au întristat. >>”

 

„Și venind ei în Capernaum, s’au apropiat de Petru cei ce strâng dajdia și i-au zis: <<Învățătorul vostru nu plătește dajdia? >> << Ba da,>>a zis el.  Și intrând el în casă, Iisus i-a luat-o înainte, zicând: <<Ce părere ai, Simone? Regii pământului de la cine iau dajdie sau bir? de la fiii lor sau de la străini?>>El i-a zis: <<De la străini. >>Iar Iisus i-a zis: <<Iată dar că fiii sunt scutiți. Dar ca să nu le fim noi piatră de poticnire, mergi la mare, aruncă undița, ia peștele care va ieși întâi și, deschizându-i gura, vei găsi un statir. Pe acela luându-l, dă-l lor, pentru Mine și pentru tine.>>”

 

Sursa foto:

http://www.informatia-zilei.ro/sm/sfantul-matei-sec-i-apostol-si-evanghelist/

Read Full Post »

 

maxresdefault

 

Continuare din Capitolul 7:

 

„…pe toate câte vreți să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceți-le și voi lor; că aceasta este legea și profeții.”

 

Intrați pe poarta cea strâmtă; că largă este poarta – și lat este drumul ce duce la pieire și mulți sunt cei care intră prin el;  și strâmtă este poarta – și îngust este drumul ce duce la viață și puțini sunt cei ce îl află.

 

„…orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște.”

 

” Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu din ceruri.”

 

„De aceea, tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele și le plinește i se va asemăna bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. Și a căzut ploaia și au venit puhoaiele și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Dar cel ce aude aceste cuvinte ale mele și nu le plinește, i se va asemăna bărbatului nechibzuit  care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit puhoaiele și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și ea a căzut. Și mare i-a fost căderea.”

 

Din capitolul 8:

„Și intrând el în corabie, ucenicii săi L-au urmat. Și, iată, furtună grea s’a făcut pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și venind ucenicii la El, L-au trezit, zicându-I: <<Doamne, mântuiește-ne, că pierim!>>Și Iisus le-a zis: <<De ce vă este frică, puțin-credincioșilor?>> Atunci S-a  ridicat, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște mare. Iar oamenii se mirau, zicând: <<cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El?…>>”

 

Din capitolul 9:

Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Așadar, mergeți și învățați-vă ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, că n’am venit să-i chem pe cei drepți la pocăință, ci pe cei păcătoși.”

 

„Și Iisus străbătea toate orașele și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor. Și văzând el mulțimile, I S’a făcut milă de ele, că erau necăjite ca niște oi care n’au păstor.  Atunci le-a zis ucenicilor săi: <<Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați-L deci pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său.>>”

 

Din capitolul 10:

Și, chemându-i pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască toată boala și toată neputința.”

 

„Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, apoi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul,  Iacob al lui Alfeu și Levi ce se zice Tadeu; Simon Canaaneanul și Iuda lui Iscarioteanul, cel ce L-a și vândut.”

 

„Pe acești doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le acestea: << pe cei bolnavi tămăduiți-i; pe cei morți înviați-i; pe cei leproși curățiți-i; pe demoni scoateți-i afară; în dar ați primit, în dar să dați. Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag, că vrednic este lucrătorul de hrana sa. Și în orice oraș sau sat veți intra, cercetați cine este vrednic în el și rămâneți acolo până ce veți pleca. Și intrând în casă, urați-i zicând: Pace casei acesteia! Și dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar de nu este vrednică pacea voastră întoarcă-se la voi.>>”

 

„Iată,  Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii.”

 

„Feriți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna soboarelor și’n sinagogile lor vă vor biciui. Din pricina Mea veți fi duși înaintea conducătorilor și a regilor, ca să le fiți lor mărturie și păgânilor. Iar când vă vor da în mâna lor, nu vă îngrijorați de cum sau ce veți vorbi, că în ceasul acela vi se va da vouă ce să vorbiți; fiindcă nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este Cel ce grăiește întru voi. Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și se vor scula copiii împotriva părinților și-i vor ucide.”

 

„Și veți fi urâți de toți din pricina numelui Meu; dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

 

„Iar când vă vor prigoni în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevăr vă grăiesc: nu veți isprăvi de mers prin cetățile lui Israel până ce va veni Fiul Omului.”

 

„Nu este ucenic mai mare decât învățătorul său, nici slugă mai mare decât stăpânul ei.”

 

„…nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă spun eu la întuneric, spuneți voi la lumină; și ceea ce auziți la ureche propovăduiți de pe acoperișurile caselor! Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; ci mai degrabă temeți-vă de acela care poate ca și sufletul și trupul să le piardă la gheenă. Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Și niciuna din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. Vouă însă toți perii capului vă sunt numărați. Așadar, nu vă temeți; voi sunteți cu mult altceva decât vrăbiile.”

 

„Pe cel ce Mă va mărturisi pe mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu Care este în ceruri; dar de cel ce se va lepăda de mine în fața oamenilor, de acela Mă voi lepăda și Eu în fața Tatălui Meu Care este în ceruri.”

 

„Să nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să-l despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra ei. Și dușmanii omului sunt casnicii lui. Cel ce-și iubește pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea sa și nu-mi urmează Mie, nu este vrednic de mine. Cel ce și-a câștigat viața, O va pierde; iar cel ce și-a pierdut viața pentru Mine, O va câștiga. „

 

” Cel ce vă primește pe voi, pe Mine mă primește; și cel ce mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M’a trimis pe mine.”

 

 

Din capitolul 11:

„Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan cele ce auziți și vedeți: orbii văd și șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții învie și săracilor li se binevestește; și fericit este acela care nu se va poticni întru Mine.”

 

Iisus despre Ioan Botezătorul:

„…acesta este cel despre care s-a scris: Iată, Eu îl trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care-Ți va pregăti calea de dinaintea Ta.  Adevăr vă grăiesc: Între cei născuți din femei nu s’a ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic întru Împărăția Cerurilor este mai mare decât el.”

 

” Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni! Luați jugul Meu asupra voastră; și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară.”

 

Din capitolul 12:

„Și iată un om care avea o mână uscată. Și L-au întrebat, zincând: <<Este oare îngăduit să vindeci în zi de sâmbătă?>>…Ca să-l învinuiască.  Iar El le-a răspuns: << Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate afară? Cu cât mai prețios decât oaia este omul! Așa că îngăduit este să faci bine sâmbăta.>> Atunci i-a zis omului: <<Întinde-ți mâna!>> El  a întins-o și ea și-a revenit, sănătoasă ca și cealaltă. Iar fariseii, ieșind din sinagogă, au făcut sfat împotrivă-I, ca să-L piardă.”

 

”Iisus însă, dându-Și seama, a plecat de acolo. Și mulți au venit după El și pe toți i-a vindecat. Dar le-a poruncit să nu-L dea în vileag, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin Isaia profetul care zice: <<Iată Fiul Meu pe care L-am ales, Iubitul Meu, întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu  peste El și judecată neamurilor va vesti. Nu Se va certa, nici nu va striga, nimeni pe ulițe nu-I va auzi glasul.>>”

 

„…și în numele Lui vor nădăjdui neamurile.”

 

„Cel ce nu este cu Mine e împotriva mea, iar cel ce nu adună cu Mine, risipește.”

 

„De aceea vă spun: Orice păcat și orice blasfemie li se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Cel ce va grăi cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat; dar cel ce va grăi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.”

 

„Ori spuneți pom bun și roadă bună, ori spuneți pom rău și roadă rea; că după roadă se cunoaște pomul.

 

„…pentru orice vorbă deșartă pe care o vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale te vei îndreptăți și din cuvintele tale vei fi osândit.”

Va urma

 

Sursa foto: youtube

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

matteos

De ce am ales să copiez citatele preferate din Biblie? Pentru că am încercat de mai multe ori să citesc această carte esențială, dar am abandonat-o de fiecare dată și deoarece mi-am dat seama că dacă aș copia fragmente preferate aș putea duce demersul la bun sfârșit.

De altfel nu sunt pentru prima oară un copist al Cărții Cărților, când aveam zece ani am copiat Fericirile, după ce am văzut filmul Iisus din Nazaret și am rămas foarte impresionată de acesta. Dintr-o nevoie prematură de intimitate, ascundeam de ochii părinților cele scrise. Pe atunci îmi plăcea foarte mult să scriu tot felul de compuneri, dar și să copiez texte din diferite cărți și reviste.

Și iată-mă din nou în postura de copist fără simbrie, pe punctul de a scrie citatele preferate din Biblie.

Voi începe, cum e și firesc, cu Evanghelia după Matei:

 

Din capitolul 4:

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.”

 

Din capitolul 5:

„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor.”

„Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”

” Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.”

” Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.”

” Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.”

” Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

” Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.”

” Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția Cerurilor.”

” Fericiți veți fi când din pricina mea vă vor ocărî și vă vor prigoni  și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa i-au prigonit pe profeții de dinaintea voastră.”

” Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de judecată.”

„Să nu te juri nicicum: nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a Marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă tu nu poți să faci un singur fir de păr, alb sau negru.”

” Nu stați împotiva celui rău; iar celui ce te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt. Celui ce vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i lui și cămașa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. „

” Celui care cere de la tine, dă-i; și celui ce vrea să se împrumute de la tine nu-i întoarce spatele. „

” Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă bleastămă, faceți bine celor ce vă urăsc și  rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și face să plouă peste cei drepți și cei nedrepți.”

„…fiți voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel  ceresc desăvârșit este! „

 

Din capitolul 6:

„…când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii prin sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni;”

„Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într’ascuns; și Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îți va răsplăti la arătare.”

„…când te rogi intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este întru ascuns; și Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îți va răsplăti la arătare.”

” Așadar, voi așa să vă rugați:

Tatăl nostru Carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău;

vină împărăția Ta; facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pămînt.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;

și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri;

și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de Cel Rău.  Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin.”

„Că de veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greșalele voastre.”

Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură; ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia și nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură; că unde-ți este comoara, acolo-ți va fi și inima!”

„Luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă lumina care se află’n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul!”

Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți  să slujiți și lui Dumnezeu și lui Mamona.”

„De aceea vă spun: Nu purtați grijă pentru viața voastră ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește.”

” Nu purtați deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. I-ajunge zilei răutatea ei!”

 

Din capitolul 7:

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați; căci cu judecata cu care judecați, cu aceea veți fi  judecați; și cu măsura cu care măsurați, cu aceea vi se va măsura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”

„Fățarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și numai atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.”

„Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, și, întorcându-se, să vă sfâșie.”

” Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide; că oricine cere primește; cel care caută, află; și celui ce bate i se va deschide.”

 

Va urma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

librărie.jpg

 

Bună, dragii  mei cititori. Am găsit pe blogul lui Geo, Just reading my books, provocarea de a umple rafturile unei librării imaginare cu propriile noastre alegeri. Iată răspunsurile mele:

Raftul 1: Cărți pe care nu le-ai citit încă.

Recunosc, cu toată rușinea, că n-am citit multe dintre cărțile considerate capodopere ale literaturii universale, de genul Numele trandafirului,  Doctorul Faustus(deși Thomas Mann e un autor de suflet), cărți scrise de Marquez( mai puțin Un veac de singurătate, pe care am adorat-o), Orlando, de Virginia Woolf, În căutarea timpului pierdut, Iluzii pierdute, Doamna Bovary.

Raftul 2: Cărți pe care nu e nevoie să le citești.

Cartea de bucate :)), cărțile polițiste, chiar dacă se spune despre ele că ascut mintea.

Raftul 3: Cărți pe care o să le citești … mai târziu.

Muuulteee cărți de psihologie( cum ar fi Dicționarul ilustrat al gesturilor, Psihologie. Idei Fundamentale, Emoții date pe față,) o parte dintre cele de pe raftul 1, cărți în limbile franceză și italiană, Inteligența animală, Istoria artei de la RAO, Dictionary of Word Origin.

Raftul 4: Cărți care au fost scrise pentru alte motive decât pentru a fi citite.

Am primit cărți de genul celor scrise de dive precum Mihaela Rădulescu sau de „ghostwriterii” lor.  Am frunzărit-o, nu mi-a spus nimic.

Raftul 5: Cărți care dau bine în bibliotecă.

Aici sunt de acord cu Geo, cele de la Adevărul înfrumusețează biblioteca, sunt pentru bibliofili împătimiți. La acestea eu aș adăuga reviste în bibliorafturi de genul Mari Pictori, Art Gallery, Atlas, 100 de personalități și, preferatele mele, albumele de artă de la Taschen.

Raftul 6: Cărți pe care tot vrei să le citești, dar nu mai apuci.

Biblia, Poveste fără sfârșit, de Michael Ende, Oblomov, de Ivan Goncharov, Orlando, de Virginia Woolf, Lupul de stepă, de Hesse, Lumina celui nevăzut, de Adrian-Sorin Mihalache, memorialistică, poeți străini, Poezia mistică românească, de Puiu Ioniță, Estetica basmului, de G Călinescu, critică literară despre Eminescu și Creangă, Ferestre către copiii noștri, de Violet Oaklander, manuale de istorie, geografie, filosofie.

Raftul 7, cărți pe care le-ai reciti:

Cărți pentru copii( Micul prinț, pe care am citit-o deja de vreo cinci ori, Aventurile lui Habarnam, Trei povești minunate de Regina Fabiola, 20 000 de leghe sub mări, Alice în țara minunilor, Heidi, Arta pentru copii) cărți duhovnicești (Unde ți-e bucuria, omul lui Dumnezeu?, Meșteșugul bucuriei, Laur, Pelerinul rus, Douăzeci de pași spre mântuire în basmul creștin Tinerețe fără bătrânețe..., Pedagogia poveștii)  beletristică (Să ucizi o pasăre cântătoare, Zgomotul și furia, Doamna Dalloway, Spre far, Magicianul( citită de două ori), Faust, Nuvela romantică germană, Muntele vrăjit, de Thomas Mann, Narcis și Gură de aur, de Hermann Hesse,  Străinul, de Albert Camus, Integrala prozei fantastice, de Mircea Eliade, memorialistică(Jurnalul lui Mihail Sebastian), monografii: Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde și orice altceva scris de regretatul scriitor Ion Mitican,  cărți de psihologie: Flux. Psihologia fericirii, de Mihaly Csikszentmihalyi (are un nume atât de greu de scris și pronunțat, că recunosc că l-am preluat cu copy paste de pe google), altele: Dicționarul de simboluri coordonat de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, Lecții de magie, de Elizabeth Gilbert( citită deja de două ori). E evident că raftul acesta va trebui să fie unul supradimensionat, să încapă în el toate minunățiile enumerate.

Raftul 8-cărți care te-au binedispus:

Gargantua, de Rabelais, Visul unei nopți de vară, de Shakespeare, Tristram Shandy, de Lawrence Sterne, Călătoriile lui Gulliver, de Jonathan Swift, Aventurile lui Habarnam, de Nikolai Nosov, Generala, cei mai nașpa ani din viața mea, de James Patterson.

Eu aș adăuga încă două rafuri, cu cărți pe care le-ai oferi cadou și cărți pe care ți-ai dori să le primești în dar.

Raftul 9-cărți pe care le-aș oferi cadou:

Pedagogia poveștii, de Pr. Constantin Necula, Vasile Voiculescu-Integrala operei, poezii de Lucian Blaga, Jurnal de tresăriri, de Marius Iordăchioaia, Regele cerșetor și secretul fericirii, de Joel Ben Izzy, Unexpected Journeys: The Art and Life of  Remedios Varo, de  Janet A. Kaplan, Frumusețea ca senzație fizică, de Jorge Luis Borges.

Raftul 10-cărți pe care aș dori să le primesc în dar:

Să înțelegem creierul, Vânătoarea de stele, de Zoe Valdes, Psihologia copilului, Copiii și desenele lor. Interpretări psihologice, Psihologia în textele Sfintei Scripturi, Cartea copilăriilor, Antiparenting, Eminescu, de la poetic la divin, Viața secretă a copacilor.

 

Dacă v-a plăcut această idee, vă propun să veniți cu propriile răspunsuri. Inspirație!

Sursa foto:

http://ziuadecj.realitatea.net/Images/Articole/00117275/00095838_large.

Read Full Post »

cute-question-marks-clipart-12

Dragii mei, din dorința de a vă cunoaște mai bine vă propun să completați chestionarul numit Portretul chinezesc,  în care să răspundeți la întrebări de genul: dacă aș fi…aș fi…

În cazul în care vor fi mai multe persoane care să răspundă acestei invitații, eu voi găzdui răspunsurile voastre pe blogul meu în ordine cronologică, în funcție de ordinea în care ați dat curs invitației mele și voi posta săptămânal câte un interviu. Abia aștept să văd ce o să iasă.

Iată întrebările selectate de mine:

  1. Dacă aș fi o carte aș fi…
  2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi…
  3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi…
  4. Dacă aș fi o țară aș fi…
  5. Dacă aș fi un oraș aș fi..
  6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi…
  7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță
  8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi..
  9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi…
  10. Dacă aș fi o pictură aș fi…
  11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi…
  12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi…
  13. Dacă aș fi un animal aș fi…
  14. Dacă aș fi o floare aș fi…
  15. Dacă aș fi o poezie aș fi…
  16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi…
  17. Dacă aș fi un motto aș fi…
  18. Dacă aș fi un sentiment aș fi…
  19. Dacă aș fi un verb aș fi..,
  20. Dacă aș fi o calitate aș fi…

 

Acestea sunt întrebările, dacă veți dori să răspundeți și de ce ați ales anumite răspunsuri, voi fi cu atât mai bucuroasă. Să vedem….cine va fi primul?

Sursa imagine:

http://clipground.com/cute-question-marks-clipart.html

Read Full Post »

Mic momente de fericire 31: când te bucuri de prezența pisicilor tale. 

VipTalisman32

 

Mic momente de fericire 32: când te întinzi dimineața după ce te-ai trezit.

stretching

 

Mic moment de fericire 33: când ninge pentru prima dată în an.

3.Q

 

Mic moment de fericire 34: când deschizi o cutie cu bomboane de ciocolată și  nu știi pe care dintre ele să o alegi. 

fer

 

Mic moment de fericire 35: când citești o nouă carte.

4

 

Mic moment de fericire 36: când toată lumea ta se concentrează într-o carte.

fer 3

 

Mic moment de fericire 37: când vine autobuzul în stație.

5

 

Mic moment de fericire 38: când închizi un ochi pentru că îți vine soarele în față.

6

 

Mic moment de fericire 39: când colorez o carte de colorat. 

10.1.

 

Mic moment de fericire 40: când cumpăr flori de la oameni frumoși. 

11L1

 

Mic moment de fericire 41: când savurezi în tihnă ceașca de ceai. 

CEAI 2.png

 

Mic moment de fericire 42: când falsezi sublim pe melodia preferată.

karaoke 2

 

Sursa imagini: 

Untitled

Read Full Post »

Zilele astea am decis să mă reîntâlnesc cu Mămuca mea pe calea scrisului, după ce, în urmă cu câteva zile, i-am scris o poezie pe care o voi lăsa pentru finalul textului, ca pe cireașa de pe tort.

Dacă există un crâmpei luminos din copilăria mea, acesta i se datorează ei, într-o foarte mare măsură.

Iernile mai ales erau fermecatemă plimba cu sania de sărbători în timp ce urători cu coifuri împărătești și mascați se apropiau de mine, încercând să mă sperie, dar eu nu mă temeam, că doar eram cu Mămuca.

În nopțile lungi de iarnă, înfofolite în două rânduri de plăpumi, coseam pe etamină, croșetam sau scărmănam pene. Mămuca îmi citea din Luceafărul într-un fel anume, să mă facă să cred că prea frumoasa fată sunt eu (pe atunci chiar eram 🙂 ). Numai Peneș Curcanul mi-a picat greu, mama i-a spus că trebuie să învăț poezii și dintr-un motiv necunoscut mie Mămuca s-a oprit asupra acestei poezii.

Peste ani, Alecsandri avea să-mi devină prima antipatie literară. Dar Mămuca nu se rezuma numai la Eminescu și Alecsandri. O invita pe nepoțica unei vecine la noi să ne citească din cartea de Citire. Și uite-așa, asistam la un adevărat cenaclu rural, primul din viața mea. Fetița ne-a citit Puiul și în timp ce citea plângeam și eu, plângea și Mămuca, nu mai rețin dacă plângea și fata.

Asta îmi amintește de o altă dată când plângeam, nu se știe de ce și Mămuca mi-a spus să nu mai plâng, iar eu am răspuns Lasă fata să pângă, de parcă aș fi vorbit de o altă persoană.

Primăvara ne bucuram de mirosul zambilelor plantate chiar în fața casei sau de lalele, asta până la somnul de amiază, când intrau țiganii în curte și ne furau mândrețe de flori, îndurerând-o din cale-afară pe Mămuca.

Când începeau căpșunile a se coace mă prezentam în inspecție în grădină cu găleata și le mâncam întocmai cum mânca Nică din Amintiri cireșele: crude, coapte, cum se nimereau.

Puii erau crescuți în căciulă, pisicile le deveneau mai apoi mame adoptive, era o armonie între paseri și feline ca-n Grădina Raiului. Numai o cățea, Regina, tulbura liniștea necuvântătoarelor, mușcându-și puii de ochi. Chiar n-am înțeles niciodată de ce Mămuca nu a renunțat la Regina, că ar fi meritat, așa o mamă degenerată cum era cățeaua. Eu însă am avut noroc cu ea.

Odată, când eram foarte mică, am luat niște pernuțe multicolore cu mine și m-am instalat confortabil în cușca mașterei. Mămuca mă căuta înnebunită peste tot, și în veceu a strigat după mine, până când, eu singură am ieșit din cușca regală. 🙂

De-a lungul anilor s-au perindat mulți câini în gospodăria bunicii, dar ea îi numea invariabil Regina dacă erau femele și Tarzan dacă erau masculi. Peste ani, romanul Un veac de singurătate, prin șirul de personaje care purtau aceleași nume, avea să-mi amintească de legea nescrisă de la țară de a le pune animalelor aceleași nume.

Când tăia câte-o găină, Mămuca îmi lăsa mie partea cea mai bună-copănelele, iar eu îngrășam mâțele cu ele, aruncându-le sub masă pulpele, în timp ce  mâncam mămăliga cu ulei.

Nu era foarte pricepută în ale gătitului bunica mea, îmi spunea că face clătite, însă clătitele ei arătau și aveau gust de turte, dar pentru nepoată erau bune și așa, că doar erau făcute de Mămuca. Cel mai mult îmi plăcea când făceam amândouă păsărele din aluat și le puneam pe plită la copt.

Vara ne duceam cu căprițele în pădure, la păscut. Ce nu știa Mămuca era că în meniul lor se aflau și niște delicatese cum ar fi praf de oranjadă și bomboane de ananas. Nu pot să uit privirea aceea îndrăzneață a căprițelor când îmi mâncau din palmă zaharicalele! În pădure alergam după libelule, fără să reușesc să le prind însă.

Mămuca era fericită cu mine, de aceea îmi cânta adesea romanțe din tinerețea ei: La căsuța albă și Trurli, Trurli, dragă…

Se întâmpla uneori și câte un incident, ca atunci când voiam să-mi fac o căsuță și mi-a căzut o piatră în cap. Când m-a văzut bunica mea cu fruntea toată însângerată mi-a acordat primul ajutor imediat, improvizând și legându-mă cu o izmană în lipsa unor pansamente. 🙂

Făceam multe pozne, nu degeaba Mămuca mă alinta Satană. Satană-nesatană, când a venit preotul de sărbători la noi eu m-am ascuns “pa soba” (după sobă, adică) și n-am ieșit de acolo decât după ce a plecat.

Toate poveștile astea m-au înveselit, mi-au amintit de cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele, cea petrecută la Mămuca.

Închei textul despre aceste momente magice cu o poezie pe care am scris-o acum câteva zile pentru draga mea bunică pe care parcă o văd  împletind ciorăpei de lână pentru nepoata nărăvașă.

 

Ciorăpeii-s gata!

Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.
Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

knitter

Ilustrație: https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-166092633

I  give my special thanks to Mr Pete Revonkorpi who allowed me to post one of his marvelous works on my blog.

Read Full Post »

De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Evident că am citit și înainte texte din blogosferă, dar fără să dialoghez cu autorii lor, ca acum. Ceea ce mi se pare foarte fain e că rolurile de scriitor și cititor sunt interșanjabile și că din experiența asta fiecare iese  mai îmbogățit un pic decât era.

S-a întâmplat să răsfoiesc un blog, al lui Marius Davidesco, și să găsesc acolo unele poezii cu care am rezonat, fapt care m-a determinat să adaug și o componentă poetică propriului blog, prin postarea unor poezii din studenție însoțite de picturi celebre în concordanță cu textele.

Comentariile pe care le-am primit de la M. m-au ajutat să-mi privesc scrierile dintr-o perspectivă nouă, la care probabil că nu aș fi ajuns pe cont propriu. Reproduc aici observațiile sale: la prima vedere aș fi tentat să le caracterizez drept poeme haiku, dar sunt mai degrabă un soi de maxime și aforisme îmbogățite cu un lirism contagios. Nu știu de ce, dar acest stil îmi este foarte familiar, deși nu îmi amintesc să îl mai fi întâlnit până acum. Cuvântul însoțit de imagine completează perfect actul artistic.

Până la acest feedback, nu credeam că poeziile mele au vreo valoare literară, cu atât mai mult cu cât i le-am arătat unui redactor, precizând că  le-am conceput  ca pe niște picto-poezii și că imaginile trebuie să însoțească textele, la care dumnealui mi-a retezat-o spunând că Shakespeare nu a avut nevoie de imagini ca să scrie.

Aprecierea lui Marius D. a avut asupra mea un efect miraculos: pentru prima dată după 11 ani de pauză am scris o poezie, pe care o public aici, chiar dacă e cam de  entry level:

Împotrivire

Nu te-am lăsat

Să numeri

stelele

de pe cerul meu

de teamă

că, numărându-le,

Ele ar putea dispărea…

La rândul meu m-am delectat cu texte de pe blogul său, primul fiind despre copilăria și tinerețea lui Lucian Blaga, așa cum sunt povestite de poetul-filosof în Hronicul și cântecul vârstelor. Spre surprinderea mea, deși citisem cartea cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, nu-mi mai aminteam decât numele celei care avea să-i devină soție, Cornelia.

Datorită lui Marius, am aflat despre un episod amuzant, dar în același timp plin de profunzime pentru logica unui copil de câțiva ani, și anume cel în care, împreună cu prietenul său Adam, micul Blaga își propune să rupă cerul în două, pentru a vedea îngerii.

După cum remarcă M., copilăria lui Blaga s-a desfășurat sub acest auspiciu al mirării și întrebărilor fără răspuns, al explorării naturii și încercării de a-i înțelege tainele.

Am apreciat la bloger conștiinciozitatea cu care și-a notat momentele esențiale ale biografiei lui Blaga, așa cum sunt ele consemnate  în Hronicul și cântecul vârstelor, trăsătură care mi-a amintit de propriile fișe de lectură de pe vremea studenției.

Despre alte întâmplări din copilăria și tinerețea lui Blaga puteți citi în continuare, pe blogul lui Marius Davidesco.

https://mariusdavidesco.wordpress.com/2017/04/06/copilaria-si-tineretea-lui-lucian-blaga/

Blogul său este unul activ, fără nicio lună de pauză de când a fost creat și până în prezent, și conține, așa cum mărturisește autorul lui, încercări filosofice și literare. Recomand!

gustave-courbet-autoportrait-desespere

Sursa imagine:

Le déséspéré, de Gustave Courbet

http://www.eternels-eclairs.fr/courbet-tableau-le-desespere.php

 

Read Full Post »

 

Astăzi voi scrie despre acele persoane pe care le-am cunoscut în perioada de ghidărie care au lăsat o impresie pozitivă puternică în sufletul meu, fie că mă refer aici la regretatul scriitor Ion Mitican, la Sfinția Sa Părintele Irineu Bălan, starețul Mănăstirii Bucium, sau la ghidul de la Catedrala Catolică din Centru, domnul Emil Bejan. 

În tot acel interval de timp m-am aflat sub înrâurirea scriitorului Ion Mitican, pe care îl urmăream la televizor pentru a afla poveștile neștiute ale orașului nostru, documentându-mă astfel de la una dintre cele mai avizate persoane.

În cel de-al doilea meu tur ca ghid, Providența a lucrat într-un mod cu totul minunat și m-am intersectat cu el în autobuzul spre Copou. Poate pentru îndrăgitul scriitor plimbarea era un prilej de rememorare a monografiei sale Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde. Pentru mine însă acea zi a însemnat al doilea meu tur ca ghid turistic voluntar și m-a bucurat faptul că acel eveniment era legat și de persoana sa. Impresii despre acea zi și despre ce a însemnat întâlnirea mea cu regretatul scriitor puteți citi în articolele Ghid, turist și om cu capu’n traistă în aceeași zi! și Ion Mitican sau fărâma mea de nemurire.

Dacă în cazul său nu am mai apucat să-i iau un interviu, am avut această șansă în ceea ce-l privește pe Părintele Irineu Bălan, stareț al Mănăstirii Bucium, dar și iconar și coordonator al atelierului de pictură existent în acel locaș.

Pentru că Sfinția Sa declarase cândva că prima legătură a credinciosului nu e cu preotul, ci cu icoana, l-am rugat să ne vorbească despre rolul icoanei în viața credinciosului. Iată răspunsul Părintelui:

Locul icoanei este în biserică și apoi oriunde există credincioși care cinstesc icoanele trebuie să existe și icoane, în casă. Chiar m-a întrebat cinevaPărinte, se poate pune icoana în dormitor?”, fiind partea intimă a familiei. Chiar e recomandat să pui icoana pentru că, dincolo de faptul că noi păcătuim oriunde, putem avea gânduri necurate în orice loc. Icoana este o prezență a lui Dumnezeu și te mai oprește un pic de la păcat. Am spus acest lucru deoarece când m-am întors la Dumnezeu, când am început să merg la biserică, primele gânduri pe care le-am exprimat le-am exprimat în fața unei icoane a Maicii Domnului. Orice om are o reținere când merge la preot  să-i spună ceva, mai ales la început. Preferă o comuniune cu Dumnezeu prin intermediul unei icoane.  Astfel mi-am dat seama de importanța misiunii de iconar, este asemănătoare cu cea de preot, căci ambii îl aduc pe Hristos în viața oamenilor. Icoana e o prezență tăcută în viața credincioșilor, dar parcă doar vederea ei te îndeamnă să fii altfel, e o chemare la un alt nivel decât al unei predici, la un nivel tainic.

Toate icoanele mele te privesc. Mai este o tradiție de a arăta detașarea de lume, privesc undeva în zare, dincolo de tine.

Acesta ar fi rolul icoanei în viața omului, să-l aducă pe Dumnezeu mai aproape.

O altă persoană din sfera religioasă care m-a impresionat profund este domnul Emil Bejan, ghidul de la Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, despre care am scris în textul Un ghid, o poveste. 

La amfitrionul Catedralei Catolice am remarcat, pe lângă pregătirea de excepţie, rostirea aproape șoptită a frazelor, un mod de a vorbi mai mult din suflet  decât cu mintea, care, poate de aceea, ajunge mai ușor la inimile ascultătorilor.

Domnia sa mi-a dezvăluit modul foarte implicat în care le vorbește pelerinilor despre catedrală: o prezint ca și cum aș prezenta-o prima dată, o prezint ca și cum aș prezenta-o o singură dată sau ultima dată.

Am dorit să aflu niște sugestii pe care le-ar da dumnealui ghizilor aflați la început de drum. Domnul Bejan ne-a spus că trebuie să ne îndrăgostim de locul pe care îl prezentăm, trebuie să facă parte din noi, să se creeze o simbioză între obiectiv și ghid.

Și pentru că mă specializasem pe tururi ghidate dedicate copiilor, am dorit să știu cum e să fii ghid pentru copii din perspectiva domnului Bejan. Iată răspunsul domniei sale: Povestea pe care le-o spui unor copii trebuie să fie adevărată. Când am copii în faţa mea mă străduiesc de trei ori mai mult. Trebuie să le  produci acea vibraţie interioară care să-i facă să revină aici. Aceşti copii mă sensibilizează la maximum pentru că n-am omorât niciodată copilul din mine. Vreau să rămân copil toată viaţa mea şi când întâlnesc un copil mă copilăresc şi eu.

Au trecut câțiva ani de la acel interviu, dar s-a păstrat încă vie impresia că domnia sa e un mare făuritor de amintiri frumoase prin poveștile pe care le spune despre Catedrală. E, cred, ceea ce orice ghid își dorește să devină.

 

Read Full Post »

 

Astăzi am ales să vă povestesc despre transformarea mea dintr-o nazistă a gramaticii într-o persoană un pic mai tolerantă cu greșelile, nu doar cele gramaticale, ci și cu greșelile în general.

A existat o perioadă în viața mea în care am fost plătită să vânez greșeli de scriere, timp de trei ani și jumătate la un ziar local și cam un an la o editură.

În toată acea perioadă sufeream enorm dacă se strecura câte o eroare în textele pe care le corectam, dintr-un perfecționism dus la extrem.  Același perfecționism nesănătos mă determina să corectez o carte de trei ori câte 24 de ore din 24 până când m-am îmbolnăvit.

Nu am învățat lecția și, din momentul în care am început să scriu pe blogul personal, am ajuns la „performanța” de a parcurge un text și de câte 4-5 ori, să nu cumva să scap chiar și o virgulă. M-am autoporeclit Baba Virgulă, luând drept model binecunoscuta poreclă a lui Caragiale, Moș Virgulă.

Ei bine, Baba asta virgulă care eram eu n-avea pic de umor. Îmi făcusem un cult pentru detectarea greșelilor și chiar am sacrificat o prietenie din cauza asta.

Dar, la un moment dat ceva a început să se întâmple. Să întâlnesc oameni minunați cu abordări total diferite față de ideea de greșeală.

Îmi amintesc că urmăream un curs de psihologie online susținut de un profesor canadian, domnul Steve Joordens, care la un moment dat a întrebat: What’s the capital city of Paris? și apoi a râs ca un copil dându-și seama ce a spus.

Am rămas uimită și m-am întrebat în sinea mea de ce nu a tăiat prostioara la montaj și de ce nu a făcut o altă întregistrare… perfectă. Am ascultat cursul de mai multe ori și a început să-mi placă momentul în care profu’ râdea de propria greșeală.

Am realizat că o greșeală poate fi privită și ca un lucru amuzant, un fel de a ieși din casă cu un pantof de o culoare și celălalt de altă culoare, ca în comedia cu Pierre Richard.

Apoi, citind cartea lui Elisabeth Gilbert despre creativitate am întâlnit acolo un citat care mi-a arătat ce e de fapt perfecțiunea: un mit, o capcană și o roată pentru hamsteri, în care alergi până-ți dai duhul.  Concluzia autoarei, că perfecționismul se deghizează în virtute a fost ca un duș rece pentru mine.

Am decis să renunț la corecturile exagerate, să las textele să curgă, să intervin foarte puțin pentru a face modificări pentru că sunt de părere că varianta lor inițială e și cea mai onestă.  

Mi-am dat seama și de faptul că în timpul pe care l-aș petrece corectând un text a treia oară aș putea trece la un alt proiect și câștigul ar fi mult mai mare decât cel pe care l-ar aduce goana obsesivă după virgule.

Așa că, perfecționistei din mine îi spun clar și răspicat: a greși e omenește!

(Text dedicat lui A., care mi-a dăruit minunăția de carte a lui Elisabeth Gilbert, Lecții de magie – Cum să-ți cultivi creativitatea)

Citat-Henry-Ford

Read Full Post »

 

Nu, prima parte a titlului nu se referă la vreo realitate distopică înrudită ca temă cu Fahrenheit 451, cu diferența că în loc de a fi arse, cărțile ar putea fi aruncate în tomberoane.

Se referă la o situație care mi s-a întâmplat pe când lucram la o multinațională, unde angajații au primit la începutul anului calendare cu o serie de citate inspiraționale, ca să folosesc un termen la modă. Acestea aparțineau unor minți strălucite ca Leonardo da Vinci, G.B.Shaw sau Arthur Conan Doyle.

Pentru că am fost angajată în plină vară, nu am primit un astfel de calendar, motiv pentru care tânjeam după ele când le vedeam pe birourile colegilor mei.

Aceleași citate se regăseau pe afișe mari care împodobeau pereții firmei și nu de puține ori mă așezam în preajma lor și le citeam, dintr-o nevoie de primenire într-un mediu pe care-l resimțeam deosebit de toxic.

La sfârșitul anului, când calendarele nu-și mai aveau nicio utilitate, a început un exod al acestora către pubele, fapt care m-a făcut să urlu în sinea mea: „gândurile omenirii, aruncate la gunoi!!!”

Gestul care a urmat e probabil previzibil, m-am dus la coș și am recuperat un astfel de calendar, nu doar din dorința de a-l avea, dar și pentru că vedeam în asta o recuperare simbolică a „gândurilor omenirii”, chiar și a numai  douăsprezece dintre ele.

Într-o altă împrejurare, când am mers la un xerox și am vrut să scot la imprimantă o lucrare de-a lui Tonitza, un angajat a mototolit într-o secundă reproducerea nereușită a unui tablou și pictura respectivă a avut aceeași  soartă cu a calendarelor. Simțul meu estetic, foarte rănit, a rămas pur și simplu paralizat la un asemenea gest. Mi-am revenit abia acasă, când i-am povestit mamei întâmplarea și ea a privit lucrurile din perspectiva angajatului pragmatic, care nu are timp de fior artistic la serviciu.

Acum câteva zile, Părintele Savatie Baștovoi a scris niște rânduri sensibile despre o frunză care a răsărit chiar pe locul ferestrei mici a viitorului jertfelnic și care în mod „normal” ar fi trebuit sacrificată. Iată cuvintele Sfinției Sale:

Am o problemă cu o frunză. V-am mai povestit de ea. Cred că ar trebui să-i dau un nume, dacă nu l-o fi având. Este pentru prima dată când am o problemă de conștiință atât de vie cu o frunză. Probabil și pentru că e vedetă. Mai întâi că a răsărit pe un zid (până aici nu e mare treabă dacă ar mai fi fost măcar un alt firicel pe undeva – zidul e în bătaia soarelui). Apoi, că a răsărit chiar pe locul ferestrei mici a viitorului jertfelnic. Apoi, că nu a pus nimeni un petroi sau găleata peste ea. Și tot așa. Acum mă incomodează la treabă și mă prind că o păzesc. Am rugat-o frumos să se usuce singură, că e caniculă și crește din ciment. Usucă-te, draga mea în noaptea asta, nu lăsa pe mine povara să te strivesc, că am de făcut fereastra și trebuie să pun și pervaz. Gata, ai văzut ce era de văzut, visul ți l-ai împlinit: aici va fi jertfelnic. Oricum, florile mor, se usucă la căderea frigului. Mulțumesc pentru semnul bun și pentru îndârjirea cu care ai insistat să fii cu mine. Cred că nu te voi uita niciodată.

Textul Sfinției Sale a reactivat în mintea și inima mea cele două întâmplări despre care v-am povestit și mă întrebam acum care va fi soarta bietei frunze.

În ziua următoare am primit răspunsul: frunza era pusă într-un ghiveci, căci Părintele a avut grijă să-i ofere un loc pe care ea să-l poată numi acasă.

fru

Read Full Post »

 

Azi îi întâlnesc pe copii în pauză, chiar după ce au terminat un atelier de muzică.

Se manifestă foarte liber, D. își prinde un balon cu un șnur de cap și se autodeclară Prințesa-Balon, apoi joacă toți Marroco, joc care-mi amintește de propria copilărie, și când se plictisesc de el trec la Darts. D. mă include în jocul lor, îmi prinde balonul de cap cu șnurul și îmi cedează titlul de Prințesa-Balon. Dacă e să mă uit la numărul de kilograme chiar mi se potrivește titlul. :))

Începem atelierul dedicat lui Tonitza și îi intreb ce naționalitate cred ei că are pictorul: italiană, spaniolă sau franceză răspund ei și sunt mirați să afle că e „de-al nostru.”

Când le dezvălui că Tonitza a fost ilustratorul cărții Fram, ursul polar, unul dintre băieți, E., ne povestește că a văzut  piesa, filmul și a citit și cartea. Eu recunosc că am un mare minus la capitolul ăsta pe care-l voi transforma într-un plus într-o bună zi.

Le vorbesc și de scenele biblice pictate de Tonitza la Durău, unde artistul a realizat picturi în ceară printr-o tehnică inedită pentru România pe atunci: a zugrăvit pereții cu ceară fierbinte, iar după mai multe luni a trecut la pictura propriu zisă. Așa se explică transparența lucrărilor, pentru că în spatele picturii se află ceară.

Nu pot aduce în discuție sfinții artistului fără să amintesc de ochii lor de copii și astfel fac trecerea către portretele de copii realizate de acesta pentru care Tonitza a fost supranumit  pictorul copiilor și al copilăriei.

Le arăt că, exceptând tabloul Katiușa Lipoveanca, în care se vede clar și albul ochilor, în cazul celorlalte portrete de copii ochii sunt reprezentați doar ca niște pete negre.

De asemenea, pictorul și-a mai exprimat dorința de a picta: ochii triști ai copiilor de turci din Dobrogea. Le arăt portretul Cap de copil cu fes, în care modelul e reprezentat cu ochi înguști și cursanții mei își îngustează ochii la unison, imitându-i pe cei din tablou.

Când trec la portretele de femei, copiii constată cu mirare că ochii acestora arată ca în realitate. Sunt impresionați de un tablou, Portret de fată, pentru că modelul din tablou pare să te fixeze cu privirea din orice unghi ai privi.

De la activitatea de portretist a lui Nicolae, cum îi spun copiii, trec la activitatea sa de peisagist și le arăt celor mici picturi de pe plaiul dobrogean, cu Mangalia, Constanța și Balcicul de altădată. Când află că Balcicul era pe vremuri reședința de vară a Reginei Maria, unul dintre copii mă întreabă unde a mai locuit regina. Aici sunt descoperită, mă uit spre domnul director care mă salvează pomenind de Castelul Pelișor de  la Sinaia.

Închei prezentarea operei lui Tonitza cu câteva tablouri cu flori, spunându-le copiilor că nu toate sunt ușor de identificat deoarece el și-a pictat propriile trăiri în legătură cu florile și a fost mai puțin interesat de redarea lor realistă.

La sfârșit îi “chinui” un pic pe copii, rugându-i să scrie pe o foaie ce au reținut din toată prezentarea mea. Iată răspunsurile lor:

R.E.. „ Nicolae Tonitza a pictat chipuri de copil, portrete, tătăroaice cu copil în spate, flori și toate portretele pe care le-a făcut Nicolae Tonitza aveau ochi de copil. Unele aveau și alb pe lângă pupile, dar doar chipuri de femeie. A mai pictat și la Mănăstirea Durău. ”

R.A.: „Nicolae Tonitza a fost un pictor care picta chipuri de copii și de femei. Mai picta flori nu cum arată ele, ci cum le vede el. El practic picta portrete, flori și chiar și-a făcut și un autoportret. El când era mic picta pe ușă, pe dușumea și pe fața de masă. Mie personal mi-a plăcut la această oră de doamna care a prezentat despre acest pictor român și faptul cum ne-a povestit.”

C.D. „ Pe pictor îl chema Nicolae. El picta flori și chipuri de oameni. Nicolae desena ochii copiilor doar ca niște puncte negre, în afară de o fetiță.

Pentru astfel de momente merită să fii voluntar, când îl vezi pe pictorul copiilor chiar prin ochi de copil.

Inspirat de: https://doxologia.ro/documentar/pictura-lui-tonitza-salvat-biserica-manastirii-durau

21032684_10210108582817074_4520332108717848562_n

Read Full Post »

 

Anual, pe data de 17 septembrie pretutindeni în Europa se sărbătorește Ziua Patrimoniului. Anul acesta ieșenii au avut  inițiativa de a se ralia evenimentului de anvergură europeană, organizând  cea dintâi ediție a Zilei Patrimoniului. În ce a constat aceasta? Într-un tur pietonal gratuit ce a debutat la ora 9,00 în Piața Unirii și s-a finalizat în jurul orei 11,00 la Palatul Culturii, în vizite ghidate la mai multe obiective turistice din oraș și un concert de orgă susținut la Catedrala Catolică Sfânta Maria, Regină, de către Octavian Bișoc. Ziua Patrimoniului s-a încheiat memorabil, cu un spectacol realizat de Beatrice Oancea, numit  Magia serii în sunet și lumină.

La Catedrala Romano-Catolică de pe bulevardul Ștefan cel Mare amfitrionul nostru, domnul Emil Bejan, ne-a vorbit despre bogata simbolistică a numerelor, cifra 4 simbolizându-i pe cei patru evangheliști, cifra 7 trimițând la cele 7 sacramente sau taine, numărul 10 facând aluzie la cele zece porunci, iar numărul 12, la cele 12 triburi ale lui Israel.

La  Biserica Sfântul Nicolae Domnesc Părintele Sandu  a dezvăluit dimensiunea profund creștină a lui Ștefan cel Mare, povestind că la  Războieni el a cules toate osemintele celor căzuți, chiar și ale adversarilor, și le-a îngropat. Preotul a precizat apoi în ce consta unicitatea acestui edificiu religios pe vremuri. Era singura biserică ce avea trei altare, slujbele ținându-se simultan în limbile română, rusă și greacă. Am fost surprinși să aflăm că la începutul secolului al XVIII-lea biserica a funcționat ca moschee.

La Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, dedicată istoriei literaturii române vechi domnul muzeograf Mirel Cană ne-a vorbit despre Mitropolitul Dosoftei ca de o personalitate religioasă și culturală de prim rang pentru secolul al XVII-lea. Ierarhul are meritul de a substitui limba slavonă( ca limbă de cult) cu limba română, precum și cel de a fi primul poet cult, care a realizat o serie de inovații poetice, prefigurându-i pe Eminescu și Arghezi.

Am întâlnit și aici urme ale lui Ștefan cel Mare, de data asta chiar la sensul propriu, pe una din cărțile care i-au aparținut, un catalog al sărbătorilor religioase. Vorbind de petele prezente pe filele cărții lui Ștefan cel Mare, domnul muzeograf a glumit spunând că am putea afla ADN-ul domnitorului analizând acele pete. De asemenea, domnul Mirel Cană a făcut o dezvăluire tentantă pentru hoții amatori de obiecte culturale: Casa cu arcade păstrează o serie de cărți foarte valoroase, cum ar fi Biblia de la București, originală, evaluată la 300.000 de euro, sau Patericul, unicat în lume.

La Catedrala Mitropolitană, l-am avut ca ghid pe Părintele Dosoftei Șcheiul.  Obiectele specifice din interiorul bisericii reflectă o tendință cosmopolită a vremii, căci candelabrele și vitraliile sunt de proveniență vieneză, catapeteasma a fost sculptată la Kiev, iar moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse în țară din Grecia. Pictorul bisericii este însă român, Gheorghe Tăttărescu, dar și acesta a creat o pictură în ulei de tip occidental, nu în frescă. Părintele a prezentat succint viața Sfintei Parascheva, insistând pe actele de milostenie ale acesteia, cum ar fi cel al schimbării hainelor sale cu ale săracilor. Așa cum botezul la care am asistat la Sfântul Nicolae Domnesc era o invitație la înveșnicirea ființei, vizita la Catedrala Mitropolitană  a fost un îndemn la acțiuni umanitare, prin urmarea modelului de milostenie al Sfintei Parascheva.

Am mers apoi la Palatul Roznovanu, situat pe fosta Uliță Mare, în prezent bulevardul Ștefan cel Mare. Aici pe vremuri se țineau cele mai frumoase baluri și tot aici a fost găzduit și însuși regele Carol. Doamna Anca Zota ne-a delectat cu povestea de dragoste inedită dintre proprietar și cucoana Marghiolița, acesta răpind-o pe iubita sa de mai multe ori de la soțul ei. De asemenea, am aflat un amănunt amuzant, legenda că Palatul Roznovanu ar fi fost bântuit, când de fapt era vorba despre niște hoți care umblau cu cearșafuri în cap. În sala de consiliu, fosta sală de bal, am văzut potretele primarilor ieșeni de-a lungul timpului, realizate de Dan Hatmanu. Am rămas puțin dezamăgită de aceste tablouri, ele trădând o disproporționalitate evidentă între bustul somptuos și capetele care par mult prea mici. Dar e posibil ca exact aceasta să fi fost intenția artistului și în cazul ăsta critica mea să nu mai aibă niciun temei.

La Mănăstirea Golia, am urcat în turn, numărând treptele circulare pentru a ne convinge că sunt 120, am admirat clopotele de la Golia donate de Carol I, amintindu-ne de poeziile eminesciene în care sunt evocate bătăile clopotelor.  Aflați în Turnul Goliei ne-am imaginat scenele “sângeroase” în care Creangă împușca ciorile.

Ultima vizită ghidată a avut loc la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde ne-a fost ghid domnul Horia Nichita.

Și acest spațiu ecleziastic, ca și Golia, este legat de personalitatea domnitorului Vasile Lupu, el fiind ctitorul mănăstirii. Ca o mulțumire pentru donațiile sale, patriarhia de la Constantinopol i-a oferit ctitorului moaștele Sfintei Parascheva. Acestea s-au odihnit în mănăstire până la incendiul din 1888, când au fost mutate la Catedrala Mitropolitană. Acum se mai păstrează la Trei Ierarhi mandibula Sfântului Vasile cel Mare. Ghidul ne-a vorbit despre aspectul mănăstirii așa cum era ea pe vremuri, cu ziduri de apărare, ca la Golia, cu multe chilii și construcții, cu o clopotniță care a fost desființată, precum și cu acoperișuri rotunde.

Am vizitat și fosta trapeză a ansamblului, Sala Gotică, numită astfel datorită bolților interioare în ogivă. Aici am văzut o serie de obiecte religioase, cum ar fi icoane reprezentându-i pe cei trei părinți capadocieni, sau o cruce în filigran de argint cu lemn din Sfânta Cruce. De o deosebită valoare sunt fragmentele de frescă din pictura originală, executată de iconari ruși, tabloul votiv care-l redă pe Vasile Lupu, dar și acoperămintele de mormânt brodate  ce îi înfățișează pe doamna Tudosca, soția voievodului, și pe fiul său Ioan.

A urmat apoi concertul de orgă de la Catedrala Sfânta Maria, Regină, susținut de un matematician foarte talentat la muzică, domnul Octavian Bișoc. Evenimentul a  fost pentru mine un culoar sonor către trecut, către excursia la Brașov în care am fost cu părinții mei pe când aveam cinci ani, și din care îmi amintesc doar Biserica Neagră, unde am asistat pentru prima dată la un concert de orgă.

Cât despre spectacolul realizat de Beatrice Rancea, “ Magia serii în sunet și lumină”, ce l-a avut ca invitat de onoare pe dirijorul clujean Cristian Sandu, nu vreau să spun prea multe. Pentru că, atunci când întâlnesc frumusețea prefer să las o pagină albă…

Read Full Post »

 

Voi continua articolele dedicate îngerilor mei scriind azi despre nana mea, cu care probabil ar fi trebuit să inaugurez această serie, dat fiind statutul ei special de părinte spiritual.

Dar inspirația are  capriciile ei și își alege ordinea subiectelor în funcție de propriul chef și nu de dorințele mele.

Cele mai îndepărtate amintiri care mă leagă de Nana sunt cele din perioada preșcolară, când ne-a citit mie și lui C., băiatul ei, Hansel și Gretel. Ce impact trebuie să fi avut asupra burticilor noastre imaginea unei căsuțe din turtă dulce! 🙂Tot cam pe atunci mă îndemna să urmăresc textele cu degetul, să nu pierd șirul rândurilor.

A fost alături de mine pe toată durata facultății, încurajându-mă telefonic înaintea fiecărui examen, având încredere în mine când eu îmi plăsmuiam doar scenarii catastrofale.

Însă perioada cea mai benefică pentru evoluția mea a fost cea din 2011 în care am însoțit-o în Bulgaria în calitate de traducător la un workshop pe tema sănătății oamenilor de vârsta a treia și a pericolului excluderii sociale a unor categorii defavorizate.

Îmi aminteam cum nu voiam să merg, de teamă că nu mă voi ridica la înălțimea așteptărilor, că nu sunt suficient de bine pregătită, că mă voi face de rușine și altele de genul ăsta.

Nana nici nu a vrut să audă și aproape că m-a luat pe sus.

Și bine a făcut, căci vizita noastră la Varna a fost o experiență extraordinară. Acolo am cunoscut persoane cu diferite dizabilități care nu s-au lăsat învinse și care aveau o voce în societatea din care făceau parte.

Le priveam admirativ și făceam mental comparații cu ele în defavoarea mea. Tocmai pe când aveam asemenea gânduri, Nana m-a trimis să vorbesc în fața tuturor. Îmi amintesc doar că am ezitat puțin, că am făcut o glumă și că totul a fost atât de bine că la sfârșitul întrunirii plângeam de bucurie una în brațele celeilalte.

Deși workshopurile erau pe tema îmbătrânirii,  eu mă simțeam mai tânără și mai plină de viață ca oricând.

De unde venea toată pofta asta de viață? De la vizitarea unei țări noi? De la marea bulgărească? De la programul folcloric al gazdelor? De la lichiorul de trandafiri? Probabil că răspunsul e câte un pic din fiecare.

Dar cel mai evident răspuns e acela că, prin exemplul pe care mi l-au oferit, persoanele cu dizabilități m-au ajutat să-mi înving propria timiditate și propria teamă de a vorbi în public. Și am reușit ceea ce nu credeam că voi putea: să fiu un bun translator pentru nana mea. Ceea ce ea a știut tot timpul.

În prag de ziua ta, îți mulțumesc încă o dată pentru minunata șansă pe care mi-ai oferit-o, de a-mi depăși limitele și de a crede în mine.

varnatrandafiriDSC08043Varna

Read Full Post »

 

Prietenia cu A., un  înger de-al meu, a început de la o fotografie de la grădiniță în care stăteam întâmplător una lângă alta. Peste ani am regăsit aceleași trăsături într-o poză de profil pe un site de socializare și fără nicio ezitare am contactat-o.

A. s-a bucurat foarte mult de gestul meu și eu nu mai puțin că am avut curajul să iau legătura cu ea. Așa a început prietenia noastră, care stă sub semnul unor valori comune, cum ar fi voluntariatul, dar și sub semnul unei infinite creativități.

Așa cum aveam să aflu, A. e pasionată de crearea de bijuterii și de copăcei ai vieții. Ea se află în categoria rară a artiștilor care nu păstrează arta doar pentru sine, ci îi învață și pe alții ceea ce știe.

Primele ei workshopuri neoficiale în Sage Cafe

Cel dintâi beneficiar al workshopurilor ei am fost chiar eu. A m-a învățat cu dăruire și pricepere un meșteșug pe care nu-l înțelegeam neam! Cu un talent desăvârșit în a explica pașii, a constatat imediat că modul meu de înțelegere e unul teoretic și mi-a explicat în fraze clare ce aveam de făcut.

Sage Cafe a devenit locul de unde a ieșit din mâinile noastre un întreg regn vegetal sau o brățară cu pietre de magnezit.

Dar mai mult decât figurinele învățate de la ea, A. m-a învățat adevărate lecții de viață: să ofer mai departe ceea ce creez și cunosc, să mă bucur de realizările celorlalți. Recunosc că mi-a fost un pic greu la început, aveam un mare simț al proprietății față de obiectele create, dar în prezent le ofer cu dragă inimă. ( Ei, nu chiar pe toate :)).

Eram atât de fascinată de arta ei, încât i-am și visat creațiile într-o noapte, am luat legătura cu ea și i-am sugerat să apară într-o emisiune locală în care să le  prezinte. Am aflat cu uimire că emisiunea respectivă tocmai a avut loc.

Astfel de sincronicități sunt destul de dese între noi, într-o perioadă în care eu m-am hotărât să colorez motani încălțați, zâne, cai sau fluturi ea mi-a spus că intenționează să scrie o carte despre desene de relaxare pentru adulți.

Ceea ce apreciez cel mai mult la prietenia noastră e felul în care ne întreținem inspirația  reciproc. Suntem două visătoare care lucrăm zi de zi pentru a ne înfăptui visurile. Dacă ea are o perioadă mai creativă, mă întreb ce aș putea face eu să creez ceva. Când sunt creativă eu se mobilizează ea și tot așa.

Acum, privind în urmă către fotografia cu noi de la grădiniță, cred cu tărie că stă înscris în ea un destin: al prieteniei noastre de  peste ani.

În prezent o puteți găsi pe A. la Londra, unde organizează în continuare workshopuri creative, și le inițiază pe doamne într-un meșteșug atât de feminin: acela de a-și crea propriile bijuterii.

 

 

Pentru cei care doriți să admirați creațiile lui A. vă pun link mai jos:

www.theblissfulart.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

poartă-ți

Azi, în rubrica Îngerii mei voi scrie despre A.D.., cu care am dezvoltat cea mai longevivă prietenie, ce dăinuie de peste douăzeci și cinci de ani. De altfel, nu sunt la prima încercare de a o cuprinde în cuvinte, în gimnaziu am scris o compunere în engleză despre ea pe tema cea mai bună prietenă. Dar cum acele rânduri nu s-au păstrat de-a lungul anilor, voi scrie acum altele dedicate A.

Îmi amintesc perfect începutul interacțiunii noastre: eu eram singură în spatele clasei și doamna dirigintă ne-a mutat în aceeași bancă. A. avea părul blond legat la spate cu o clamă albastră pe care băieții din spatele nostru i-o desfăceau mereu.( Asta, era evident, manifestarea absolută a admirației față de ea.:) )

Tot de perioada aceea mă leagă o amintire amuzantă, în care fiecare ne inspectam igiena nazală a celeilalte cu o seriozitate și o candoare specifice vârstei.

Și, deși a coresponda presupune a scrie cuiva aflat departe, noi făceam departele aproape, scriind pe bancă  despre cîte-n lună și-n stele.

În serile în care dormeam la ea, A. se ruga întotdeauna înainte de culcare. Eu, neavând o educație creștină, de fapt, niciun fel de educație, priveam fascinată la rutina aceea a ei de noapte, fără să o înțeleg însă.

La liceu, drumurile noastre s-au separat pentru o vreme, eu am devenit adolescenta tipică, zgomotoasă, acefală, indisciplinată,  interesată doar de petreceri și concerte. În timpul acesta ea continua să crească frumos, cu discreție, trezind admirație deopotrivă și profesorilor, și colegilor.

La vremea aceea puneam simpatia pe care A. o trezea tuturor pe seama frumuseții ei fizice, de fată din povești, fără să înțeleg că A. e mult mai mult de atât: un model de smerenie și bunăcuviință și că în asta rezidă farmecul ei.

Ceea ce mi se pare cu adevărat miraculos este faptul că, deși până nu demult eram o persoană foarte invidioasă, pe A. nu am invidiat-o niciodată pentru nimic, deși aș fi avut toate motivele.

De cele mai multe ori, A. era pentru mine un foarte bun ascultător, care mă mai elibera de greaua povară a iubirii adolescentine. Pe durata facultății mi-a fost un sfetnic de nădejde, care  mi-a mai ușurat studenția, spunându-mi la ce discipline să mă pregătesc temeinic și la care să o las mai moale.

Uneori mă gândesc că nu am fost demnă de prietenia ei, erau perioade în care îi povesteam despre excursiile mele în Europa, fără să mă gândesc că poate acest lucru o întristează că nu a văzut și ea acele locuri minunate. Abia azi, când rolurile s-au inversat, mă gândesc ce durere o fi simțit suflețelul ei când eu îi povesteam de alte zări și ea nu putea ieși nici măcar din oraș.

Când s-a mutat din Iași m-am mâhnit la gândul că relația noastră va avea de suferit, dar așa cum aveam să aflu prietenia adevărată topește distanțele și chiar dacă ne auzim ocazional la telefon vibrăm la fel ca odinioară.

Acum două veri, a revenit în Iași și ne-a vizitat împreună cu fetița și soțul ei. De bucurie eram în stare să-i dăruiesc toate creațiile mele handmade, dar ei au decis să mi le cumpere cu mult peste prețul pieței pentru a putea să-mi duc hobby-ul mai departe.

 În preajma zilei ei de naștere, când eu ar fi trebuit să-i trimit un cadou, A. m-a anunțat că-mi va trimite în dar două cărți. Abia aștept să le primesc, sper să fi scris câteva rânduri ca dedicație, dacă-i voi revedea scrisul e ca și cum aș revedea-o pe ea.

Dragă, A., mi-am dorit să primești acest articol de ziua ta, dar n-am ce-i face, el a avut o voință a lui și a vrut să-l scriu abia acum. Te îmbrățișez!

(Notă: citatul din titlu nu-mi  aparține, l-am găsit pe net când scriam despre A. și am optat pentru el pentru că mi se pare că i se potrivește de minune. )

Sursa foto: aici

Read Full Post »

De câteva zile mi se conturează un nou proiect în minte, să scriu o serie de articole reunite sub titlul Îngerii mei despre acei oameni care au contribuit și contribuie la fundația mea sufletească.

Azi voi scrie despre A.R., o fostă colegă de facultate pe care inițial o consideram antipatică și care cu timpul mi-a devenit o foarte bună prietenă. De ce o vedeam așa? Din niște motive de-a dreptul puerile, de care azi mă jenez: fiindcă venea la facultate în salopetă de blugi, în timp ce eu dădeam o importanță exagerată mediului academic și în interior și la exterior și nu concepeam să vin altfel îmbrăcată la examene decât în costum.  De parcă salopeta de blugi ar fi însemnat că ea nu dădea facultății importanța pe care o dădeam eu. O idee aberantă, știu. Cu atât mai mult cu cât și ea se implica foarte mult în studiu și învăța din greu pentru fiecare examen.

Șansa a vrut să ne revedem peste niște ani și să ne împrietenim. Nu-mi amintesc foarte precis începutul prieteniei noastre, dar îmi aduc aminte și n-aș putea uita vreodată continuarea.

Cea mai vie amintire a  prieteniei noastre este pentru mine momentul în care m-a vizitat la spital cu niște căpșuni. Am mâncat eu la viața mea o tonă de căpșuni, când eram mică le mâncam cu găleata, dar parcă mai bune decât alea oferite de ea într-un moment greu nu au fost niciunele.

A. mă tratează mereu cu o grijă maternă, la ultima noastră ieșire în oraș a împărțit cu mine ultima felie de pizza.

Mi-a făcut mereu daruri duhovnicești, de ziua mea mi-a dăruit o carte de rugăciuni foarte frumoasă, iar cu altă ocazie am primit de la ea Psaltirea.  Când mă pregătesc de rugăciune mă gândesc invariabil la ea, astfel încât comunicarea dintre noi depășește momentele în care ne întâlnim.

Când uit să mă rog, ea e cea care mă aduce mereu pe Cale. Recent m-a făcut să înțeleg că dialogul cu divinitatea trebuie să fie neîntrerupt, la fel  cum dialoghezi zilnic cu propria familie. Așa am ajuns să trec peste un obstacol greu care-mi aducea numai spaime și din care am ieșit doar prin apropierea de Dumnezeu.

Tot ea e cea care m-a încurajat să continui să scriu pe blog în niște momente în care-mi priveam propriile texte ca pe niște compuneri de-a patra de care mă cam jenam.

Într-o discuție recentă pe care am avut-o cu ea mi-a spus un lucru care a fost ca o revelație: conștiința morții ne face să iubim mai mult! Am glumit cu ea spunându-i să mă lase să-mi notez ideea, că e bună de scris într-un articol. Atunci mi s-a conturat pentru prima dată în minte gândul că ar trebui să scriu un articol despre prietenia noastră și despre ce înseamnă ea pentru mine.

Nu prea mi-e clar ce am făcut să merit o astfel de prietenie, dar slavă Domnului că am parte de ea. Mulțumesc pentru tot, A.R., vacanță plăcută în continuare!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

A doua zi de târg. Ce mă fac, ce mă fac, cocoțată-n Liliac?

Ieri, pe când mă plimbam printre standuri, mi-au atras atenția niște cărticele despre păpușile Luna-Betiluna și Dora-Minodora, pe care cei de la Editura Paralela 45 le-au reeditat, păstrând aceleași ilustrații care mi-au mângâiat copilăria.

Așa că azi mă duc la târg tot cu o listă relativă în minte, intenționând să țin în frâu cumpăratul compulsiv de cărți. Iau o Lună-Betilună, cu gândul la celelalte trei rămase( le voi cumpăra, probabil, la anul) și trec printr-un soi de transă în care achiziționez chilipiruri la 5 lei: Timpul trăirii. Timpul mărturisirii, al lui Eugen Simion, o altă carte despre întrebările pe care le primesc candidații la admitere la Oxford și Cambridge și Ghidul leneșului de Tom Hodgkinson, ale cărui idei le admirasem pe când citeam Cum am ales libertatea.

Cireașa de pe tort e însă Arta pe înțelesul copiilor, pe care o cumpăr având în vedere un nou voluntariat cu cei mici, cărora sper să le deschid apetitul pentru artă. În alegerea albumului mă convinge o întrebare de pe copertă Cum desenăm un sunet?, care-mi amintește de întrebarea mea cu iz simbolist Oare ce culoare are lătratul unui câine care nu mă lasă să dorm?

Acasă, constat că am evaluat majoritatea cărților cu cântarul, le-am ales pe cele mai voinice, ca să locuiesc fără chirie în ele cât mai mult timp.

Apoi trec la partea mea preferată, cea în care citesc fragmente din toate textele.

Luna-Betiluna mă înduioșează cu fiecare pagină,  mă întoarce în timp spre o părticică luminoasă din copilăria mea, de care uitasem. Copilul de odinioară era încântat să repete la nesfârșit lamentarea Dorei-Minodora, Ce mă fac, ce mă fac, cocoțată în Liliac?

Și, fiindcă lucrurile se leagă tainic între ele, motivul acesta al întoarcerii în timp mă însoțește și când citesc un fragment din jurnalul lui Eugen Simion, autor pe care l-am văzut în prima zi a studenției mele, când i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa. De data asta, în paragraful pe care-mi alunecă ochii apare în ipostaza de tată: fetița mea, Mihaela, îmi spune că ar vrea să nu mai creștem, să rămânem toți, așa cum suntem, noi mari și ea mică. Chiar așa, de s-ar putea!

Următoarea carte pe care o răsfoiesc are un titlu destul de antipatic- Bine că ești tu deștept!, dar am ales-o pentru că am văzut-o ca pe o sursă de inspirație pentru un proiect de-al meu, în care pun tot felul de întrebări precum Ce limbă vorbește Dumnezeu? sau Ce au în comun Moș Crăciun și Peștișorul de aur? Iată ce întrebări am găsit în carte: Cum ați descrie un măr?  Gândiți-vă la o pictură ce înfățișează un copac. Este copacul acela real? Are melcul conștiință? Despre răspunsuri, voi reveni cu altă ocazie.

Apoi, răsfoind Ghidul leneșului, îmi spun că asta ar fi o carte pe gustul lui Oblomov, fără să știu că prin remarca asta voi adăuga o nouă sincronicitate la colecția deja existentă: chiar în secunda următoare, autorul scrie despre…Oblomov.

După atâtea întoarceri în diferite timpuri, e momentul să privesc spre viitor, așa că mă uit prin Arta pe înțelesul copiilor, gândindu-mă la voluntariatul pe care sper să-l fac cu ștrumfii. Aici dau în sfârșit de Arcimboldo, căruia autorii i-au dedicat două pagini, de Rousseau Vameșul, pe care mă gândesc să-l corelez cu Cartea Junglei, dar și de artiști necunoscuți mie, al căror nume abia îl silabisesc.

Ies din labirintul cărților bucuroasă că mi-am dat întâlnire cu toate vârstele mele.

Read Full Post »

 

 

Târg de carte la Iași

Prima zi.  Fără creier, legume sau fructe

Mare amatoare de chilipiruri când vine vorba de cărți, nu obișnuiesc să le cumpăr din librării, unde intru ocazional doar să mă adăpostesc de ploaie.

De aceea aștept târgul anual cu multă nerăbdare la gândul că îmi voi lua nu una, ci mai multe cărți, pe cele pe care le-am râvnit în tot cursul anului.

Prima zi de târg începe frumos, sub semnul uimirii: patru căprițe pasc liniștite lângă parcare, amintindu-mi de iezii copilăriei, pe care-i hrăneam cu bomboane. Ne oferim o clipă de răgaz, timp în care mama le fotografiază și apoi ne grăbim să prindem deschiderea LIBREXULUI.

La târg, am în vedere o listă precisă de titluri, încercând să cred că am devenit un cumpărător rațional peste noapte. Să înțelegem creierul, Pedagogia poveștii, poate un album de Arcimboldo, cam ăsta ar fi wishlistu’, ca să nu depășesc bugetul.

Cantitativ, recolta e slabă: n-o să înțeleg creierul nici anul ăsta și n-o să văd nici ce oameni răsar din legume, fructe sau flori. În schimb, mă bucur să găsesc cartea Părintelui Necula, care, calitativ, face cât trei cărți la un loc.

Ca să-mi demonstrez mie însămi că nu sunt împătimită după cărți( ei, nu!) aleg să cumpăr un atlas anatomic pentru prietenul meu, în loc să-mi mai cumpăr mie ceva.

Acasă, mă pun pe cetit și mă întâlnesc din nou cu patru căprițe, de data asta livrești: cu Capra cu trei iezi, din povestea lui Creangă, pe care Părintele Necula ne propune să o recitim în cheie creștină.

Pedagogia-povestii

Read Full Post »

q_andrew_louth_introducere_in_teologia_ortodoxa_coperta_final_1

1.Pentru că prin această activitate am onoarea de a fi un slujbaș al Măriei Sale, Cartea, fiind plătită pentru hobby-ul meu principal, acela de a citi. Astfel, mi s-a împlinit un vis pe care-l aveam încă de pe vremea când lucram ca bibliotecară și când citeam doar din când în când, pe furiș.

2. Fiindcă îmi place să smulg buruienile și să fac grădina frumoasă.

3. Deoarece așa îmi extind bibliografia cu niște cărți ortodoxe pe care nu le-aș lectura în mod obișnuit. Adevăratul câștig este, cred, citirea unor rugăciuni prezente în unele cărți de teologie pe care le corectez și care mă aduc mai aproape de Cale.

4. Pentru că în camera mea se petrece un soi de reconciliere a religiilor, prin ascultarea muzicii de meditație pe durata corectării cărților ortodoxe.

5. Deoarece corectarea unor texte ample presupune trecerea unui test serios de răbdare, după o perioadă de armată și de constrângeri.

6. Pentru că cititul îmi deschide calea spre scris, din corectură născându-se alte idei, precum proiectul Gramatica – o poveste.

7.Fiindcă altfel simți lansarea unei cărți la apariția căreia ai contribuit și tu chiar într-o mică măsură și altfel vibrezi când primești dedicația autorului.

8. Pentru că, dincolo de goana după virgule, râmâne amintirea că am găzduit acele cărți în mintea și în inima mea.

img_1335img_1336

Sursa foto:

https://magazinmmb.ro/introducere-teologia-ortodoxa

Fotografii personale cu Pr. Andrew Louth

Read Full Post »

Despre animația Călătoriile lui Gulliver ( realizată în 1939 )

783px-GabbyGulliversTravels

Azi, în cele 23 de minute de biciclit, m-am uitat la prima parte a animației Călătoriile lui Gulliver. Speram să-mi vină niște idei pe care să le pot valorifica la after-school, dar revelațiile au fost de o cu totul altă natură.

 Inițial, pedalam destul de plictisită privind pregătirile de nuntă dintre prințesa din Lilliput și prințul din Blefuscu.

 Apoi, am  început să-mi hrănesc pasiunea pentru detalii observând lupta pentru putere a regilor celor două insule, exprimată prin limbajul corpului.

 Și, în tot acest timp, urmăream agitația piticului care-l descoperă pe Gulliver și rostește obsesiv E un uriaș pe plajă!, amintindu-mi amuzată de refrenul local Țigări, țigări, țigăăări.

 Da, piticul agitat ( pe nume Gabby) îmi părea ușor ridicol la început. La fel l-au văzut la început localnicii, care nu credeau în veridicitatea spuselor sale, îndoindu-se de existența gigantului în timp ce stăteau chiar pe pieptul acestuia.

Pe măsură ce minutele se scurgeau, începeam să-l privesc pe Gabby altfel, ca pe un Diogene miniatural, având drept accesoriu permanent felinarul. Vedeam în el descoperitorul unui adevăr pe care ceilalți nu sunt capabili să-l cuprindă, un omuleț inaintea timpului său, care vorbește într-o limbă necunoscută contemporanilor. Când oamenii realizează autenticitatea mesajului său, el deja nu mai e.

 Analogia asta, chiar de e una destul de ușurică, mi-a adus mare bucurie și m-a făcut să-mi doresc din nou desen animat combinat cu pedalat.

Read Full Post »

download

Pentru început, scriitorul Ion Mitican a fost pentru mine o agreabilă apariție la televizor. Eram cu mama, ne uitam la Tele M și ea a exclamat “ ce moșneguț simpatic! “ Apoi, nu mică ne-a fost mirarea când, întrebat fiind de reporter cum s-ar caracteriza, dumnealui “i-a furat” vorbele mamei, răspunzând “ sunt un moșneguț simpatic!”

Odată cu intrarea mea în Clubul de Ghizi, din personaj televizat a devenit bibliografia obligatorie.

Trebuia să pregătesc un material despre Biserica Bărboi și pentru că nu puteam descărca de pe Internet emisiunile Iașul lui Mitican, am apelat la un prieten nevăzător să-mi caute un documentar de-al scriitorului despre acel lăcaș.

Nu a găsit, însă rugămintea mea l-a transformat pe amic în fanul numărul unu al scriitorului. Ajunsese la performanța de a audia toate cele aproximativ 90 de emisiuni în doar trei zile consecutive. Băiatul a înregistrat în format audio câteva emisiuni și mi le-a trimis și astfel, bibliografia despre Iași îmi „curgea” pe lângă urechi, încântându-mă cu povești despre Iașul de odinioară.

La conferința „Pelerinajul şi rolul acestuia în viaţa unui oraş”, în preajma sărbătorii dedicate Sf. Parascheva, l-am văzut pentru prima dată pe regretatul scriitor când a vorbit despre obiceiul românilor din vechime de a îmbrăca straie populare de ziua Cuvioasei.

Una din cele mai dragi amintiri legate de I.M. s-a petrecut pe 1 decembrie, în 2012, când am avut de prezentat al doilea traseu turistic în calitate de ghid. Ne-am intersectat în autobuzul spre Copou, puțin surprinzător pentru mine, dat fiind că în târgul nostru se crease mitul că M. merge întotdeauna pe jos.

Surprinzător poate și pentru că turul meu urma să aibă loc pe Copou, căruia scriitorul îi dedicase o monografie… Îi spuneam Mariei(celeilalte fete ghid) că la turul meu de oraș le voi vorbi copiilor despre ce am în suflet, despre artă și teatru, idee căreia Ion Mitican i-a răspuns cu un zâmbet. Nici nu pot să-mi imaginez o încurajare mai bună pentru un novice decât asta!

Acea întâlnire în autobuz, splendidă manifestare a principiului sincronicității, m-a condus către librărie, de unde mi-am procurat cu mare exaltare cartea „Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde”.  Lecturând-o, eram tot mai uluită de marea iubire a autorului pentru oameni, poate și pentru că în mintea mea se construise un anume clișeu, cel al intelectualului vanitos, disprețuitor față de cei care știu mai puțin decât el.

Aveam sentimentul că textul lui Mitican mă schimba cu fiecare pagină și că mă făcea să iubesc Iașul din ce în ce mai mult. De altfel, la un moment dat spuneam că voi afla poveștile despre Iași, dar că viața adevărată o voi avea în altă parte, undeva în Occident, poate…Ei bine, citindu-l pe Mitican, voiam să rămân aici.

Din 2012, de când am început să scriu pentru un site local m-am tot gândit să realizez un interviu cu Ion Mitican și îmi conturam în minte cam ce întrebări să-i adresez. Pentru că în emisiuni îl văzusem citind din Eminescu și Veronica Micle sau povestind despre Sadoveanu și Ionel  Teodoreanu, ultimii doi cunoscuți personal, mi-am propus să-l întreb care ar fi amintirea literară cea mai dragă.

Într-un moment de inspirație însă, pe când mă aflam într-o biserică, mi-a venit o idee mai bună: ce ar fi dacă noi, toți membrii Clubului de Ghizi, i-am pune câte o întrebare, rezultând un interviu colectiv de care ne-am putea bucura cu toții?

Când prilejul a venit însă, la întâlnirea pe care scriitorul a avut-o cu Clubul nostru, cu ocazia evenimentului Iașii de altădată, în martie 2012, cuvintele mi-au rămas suspendate, cam cum li se întâmplă celor copleșiți de personalitatea celui pe care îl admiră.

Poate că nici nu mai contează că nu am realizat acel interviu, mai ales că dorința aceasta are ceva din frivolitatea gazetărească a celui aflat în goana după subiecte și care nu-și are rostul atunci când ai parte de o experiență autentică.

Cu doar trei zile înainte de a da mâna cu Domnul, Ion Mitican mi-a oferit o fărâmă din nemurirea sa, înnobilându-mi cu o dedicație volumul Urcând Copoul…. Este cartea pe care o citeam când am aflat vestea înveșnicirii sale, moment în care bucuria lecturii s-a transformat în nostalgia după un timp când M. încă mai era…

Sursa foto: aici

 

 

Read Full Post »