Dacă la ora trecută dedicată pictoriței Remedios Varo o prezentam pe aceasta într-o ipostază mai aeriană, de vânătoare de stele, azi mă voi axa pe acele tablouri în care personajele se deplasează cu diferite mijloace de locomoție, de la banala bicicletă până la tot felul de mașinării fantastice inspirate de propria-i imaginație.
Azi la Centru sunt patru copii, pe care cu greu îi smulg din joaca lor pentru a le ține lecția de artă. E drept, niciun obiect de studiu, oricât de atractiv ar fi, nu poate concura cu jocurile copilăriei.
Din cei patru, o fetiță pleacă mai devreme acasă, iar alta face curat în încăpere, așa că rămân doi băieți, D., de șase ani, pe care-l văd azi pentru prima oară, și F., de 11 ani, care s-a remarcat la orele anterioare ca un poznaș al Centrului.
În introducere le vorbesc despre pictoriță ca de o mare amatoare a mersului pe bicicletă, așa cum reiese din multe picturi de-ale ei în care își face autoportretul pedalând, ca în imaginea următoare:
Îi întreb pe cei mici ce mijloace de deplasare cunosc. D., ridicându-se la fiecare răspuns în picioare, dă exemple din lumea noastră, cum ar fi trenul, autobuzul, iar F. răspunde tramvaiul, cu care precizează că merge fără bilet. 🙂 La rândul meu le arăt câteva dintre cele aflate în lumea imaginară a lui Remedios.
În pictura numită Champion Driver, aflată în stânga, artista pare să se inspire din regnul animal, de la o omidă sau poate de la un miriapod, căci așa cum acestea au mai multe picioare pentru a se deplasa, la fel și personajul ei are mai multe roți. Observăm cum aici natura și tehnologia se întrepătrund. Acolo unde eu cred că este un peisaj autumnal care alcătuiește capul și corpul creaturii, F. vede un tren în flăcări care are în vârf un chip de fată, iar în față un GPS.
În Hairy Locomotion, din dreapta, se observă trei bărbați cu capul în nori la propriu, care-și folosesc propriile mustăți ca pe niște ghidoane și se deplasează cu propriile bărbi. Sau merg prin barbă, cum spune F. O femeie este luată pe sus de barba unui om aflat la o fereastră. Niciunul dintre aceste personaje nu atinge pământul. Tabloul îi inspiră unui copil trei haiduci, dintre care unul o trage pe femeie de păr. Fereastra de deasupra e pentru F. o cameră de supraveghere, dar băiețelul de șase ani, D, își dă seama că nu exista așa ceva pe vremea în care a trăit Varo.
În Expedition Aqua Aurea D. e de părere că în sanie sunt niște personaje ca în iconițe, iar F., ca de obicei pus pe glume, ne spune că aceea e sania lui Moș Crăciun. Tot F., comentând tabloul Caravan, observă „ o căruță” la care pedalează un vrăjitor, iar în interior cântă o femeie la pian și roțile din spate funcționează pe baza vântului.
În continuare le arăt copiilor o serie de ambarcațiuni fantastice pictate de artistă, printre care și cea din tabloul numit Fetele familiei Arnus. Pictura ne arată un dublu portret care se diferențiază de cele tradiționale prin faptul că e amplasată într-un decor acvatic. Lui F. vasul în formă de căluț de mare îi pare un fel de iaht de unde putem vedea răsăritul.
În pictura Exploring the Sources of the Orinoco River remarcăm un navigator androgin care și-a făcut un vas dintr-o vestă, iar dintr-o încăpere se observă un pahar cu apă care se varsă și care creează în timp o întindere mare de apă cum e fluviul Orinoco. Cine ar fi spus că de la un pahar cu apă s-ar putea ajunge la un fluviu?
F. intuiește că în această pictură este reprezentată o pădure inundată, pe care Remedios chiar a văzut-o în călătoria ei în Venezuela. În plan spiritual, paharul cu apă e de fapt un pocal( Sfântul Graal), iar călătoria personajului androgin e în fapt o călătorie spirituală. (p. 169)
După ce trecem în revistă toate aceste mijloace de deplasare din imaginația lui Remedios, ne concentrăm pe personajele hibrid create de aceasta.
În Twisted Roads, din stânga, nu mai vedem o biciclistă, ca în alte tablouri, ci o femeie ale cărei picioare au fost subtituite de o roată, rezultând astfel o femeie-monociclu. Acesta este un motiv pentru D. să considere personajul o vrăjitoare care poate să facă magie pentru că are o roată în loc de picioare. Femeia are un accesoriu tipic suprarealist, o umbrelă, care se termină într-o elice. La fel ca în Hairy Locomotion, un bărbat încearcă să înșface personajul feminin, dar nu cu ajutorul bărbii, ci cu un vârf al mustății. De data aceasta, monociclul și umbrela-elice sunt indicii care sugerează că femeia scapă din prinsoarea bărbatului.
În Creation of Birds, femeia-bufniță desenează păsări cu un stilou care e conectat prin vioară la inima ei. Păsările devin vii și zboară pe fereastră (p.181). D. vede în acest tablou un om costumat, iar. F. consideră că aici e o fată care are la gât un colier cu o vioară, iar desenul ei prinde viață.
În tabloul Cat-Man, Varo a folosit procedeul suprarealist al decalcomaniei și, plecând de la o pată de cerneală, a creat o ființă jumătate om, jumătate pisoi. În privința picturii din dreapta, numită Personage, copiii intră în polemici, D. susținând că ar fi vorba despre un monstru, iar F, că artista a pictat o fantomă-mumie.
În tabloul final, The Encounter, Remedios abordează tema dublului, în care personajul feminin are în fața sa un cufăr întredeschis din care se reflectă, ca într-o oglindă, chipul acestuia. D. crede că în lada cu capac se află o fantomă, iar F. vede o reflexie a fetei vrăjitoare. În fundal se văd două rafturi cu mai multe cutii. Îi întreb pe copii ce s-ar putea afla în ele. F. răspunde că se află mama, tata, sora, fratele siluetei în albastru, iar D. își imaginează că în cufere sunt amintiri, desene și fructe. Intru și eu în joc și îmi imaginez că în cufere se află versiuni trecute sau viitoare ale doamnei în albastru.
La sfârșit, le ofer copiilor câteva reproduceri după tablourile pe care le-am comentat împreună. D. le alege cu ochii închiși, iar F. le schimbă cu altele. Întrebarea mea de final, nerostită, e cu ce vor rămâne peste ani cei doi copii din această oră de artă.
Bibliografie:
Kaplan Janet A., Remedios Varo: Unexpected Journeys, New York, Abbeville Press Publishers, 2000.
clipe de reverie 