Apă la robinet. Foc la aragaz. Haine spălate și uscate la mașină. La fel și vasele. Aparat de călcat cu aburi, care calcă vertical și fără efort. Colete comandate prin firme de curierat. Compresor de aer pentru cei care locuiesc la curte. Robot de tuns iarba. Toaletă în casă. Scaun pentru cadă. Pernă pentru călătorie. Pernă anatomică de pus sub picioare. Mâncare comandată online. Plăți efectuate la un click distanță. GPS. Documentare pe google, unde poți învăța despre aproape orice disciplină. Interacțiunea cu ajutorul computerului sau al telefonului cu oameni dragi aflați la mare depărtare. Operații realizate cu ajutorul tehnologiei. Digitalizarea serviciilor. Pâine gata feliată. Semințe și nuci fără coji. Fructe fără sâmburi, dispozitiv de tăiat fructe și legume într-un mod mult mai rapid decât o poate face cuțitul …Grea viață…
Menționez că nu beneficiez de toate aceste înlesniri, deși mi-aș dori, poate…
Voiam doar să subliniez cât de mult s-a simplificat viața omului contemporan în comparație cu cea a oamenilor de dinaintea sa.
Ce alte beneficii mai avem în timpurile noastre și eu nu le-am enumerat?
În această zi de 6 iulie, acum fix 5 ani intra în viața și în inimile noastre Kotik, pe atunci un motănel de numai o lună.
După ce a mieunat o noapte întreagă și o dimineață într-un copac, mama și cu mine l-am salvat pe cel ce-și cerea dreptul la viață într-un mod atât de sfâșietor. Era pe atunci plini de purici, avea un nas mare și niște urechi enorme, asemenea unui fenec, era practic cel mai urâțel motan pe care l-am văzut, dar asta nu ne-a împiedicat să-l iubim încă din prima clipă.
Pentru că era prea mic ca să-i facem baie, îl puriceam amândouă zilnic, lăundându-ne fiecare cu „captura” sa.
Rămas orfan la numai o lună, a avut noroc că pisica noastră adultă, Lemurica, l-a adoptat, însă pe măsură ce a crescut, el nu și-a arătat recunoștința, ci colții, necăjind-o adesea în joaca lui.
De-a lungul timpului Kotik ne-a delectat în multiple feluri, așa cum am mai scris pe blog. Culege adesea informații de sub coada Lemuricăi, devine biped când apare la fereastră Vasilică, rivalul său roșcat, amușină cu interes cartea mea sonoră ce reproduce sunetele pe care le fac animalele nocturne. Doarme uneori într-o cutie de pantofi, motiv pentru care îl alintăm Kotik Cutiuță, ba uneori ne hrănește el pe noi, ca atunci când a venit cu trei bucăți mari de pui pe care ni le-a așezat la picioare.
Am trecut însă și prin momente foarte grele cu el, chiar în anul în care mama a fost diagnosticată cu cancer. Un medic veterinar neatent i-a administrat un tratament greșit, în urma căruia o mare parte din corp i-a fost necrozată. Au urmat 86 de zile de tratament în care dragii noștri medici veterinari s-au străduit să repare greșeala colegului lor. Ne-au spus de la început că prognosticul era rezervat, ne așteptam la ce era mai rău, era tulburător să-l vezi cum se agăța și de mine, și de mama și nu voia să ne dea drumul.
Tovarăși de suferință, și mama și Kotik au trecut razant pe lângă moarte în acel an și poate asta i-a legat mai mult. Deși făcea chimioterapie, mama nu voia să renunțe în a merge cu mine la medic ca să-l salvăm pe Kotik. Poate axarea pe problema lui o făcea să-i abată cel puțin un pic atenția de la propria-i suferință.
Momentele critice au trecut și viața și-a revenit la normal pentru amândoi.
Au urmat iar clipe amuzante, în care Kotik a continuat să fie haios ca atunci când ne uitam amândouă la un serial italian sau când eu îi citeam mamei câte un text scris de mine, iar el venea și se așeza între noi două. Au fost ierni în care a înotat prin zăpadă și veri în care s-a cufundat în iarba mare din curtea interioară. A asistat la lărgirea familiei pisicești cu încă doi membri, Micuț și Șibelul. Uneori a protestat împotriva lor, alteori i-a tolerat.
În prezent, mă uit la mama, mă uit la Kotik și-mi spun că amfost martora unei minuni: aceea că ei încă mai sunt.
Azi vă propun să urmăriți filmul finlandez The Man Without a Past(Omul fără trecut) produs, scris și regizat de Aki Kaurismäki și avându-i în rolurile principale pe regretatul Markku Peltola, pe Kati Outinen, precum și pe Juhani Niemelä.
Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film în limba străină în 2002 și a câștigat marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes din 2002. (Wipipedia)
clipe de reverie 