Am început anul bisericesc la Sf Toma unde Părintele mi-a dat anafură.
O zi despre două oglinzi și două sincronicități.
C. mea dragă mi-a istorisit experimentul profesorului care le-a dat studenților să mănânce câte o stafidă și apoi le-a cerut să scrie despre asta. O fată a scris patru pagini despre experiența ei cu stafida!
Ce mult mi-ar plăcea să scriu a doua carte pe malul mării, așa cum făcea tânăra aceea pe care am văzut-o acum peste 20 de ani și de care mi-a amintit Petronela Rotar în Totul e în regulă în mine și în lume.
Când am mers la Service-ul pentru computere, am fost prima clientă din acea zi. La câteva minute mai târziu, a intrat un tânăr cu același nume de familie cu al meu(!!!) și cu aceeași marcă de computer.(!) Domnul IT-ist povestea că i s-a întâmplat odată să-i vină cinci clienți unul după altul cu exact aceeași problemă la laptopuri, ca într-o buclă temporală.
Momentul mi-a amintit de o altă sincronicitate care implica numele meu de familie și de care am devenit conștientă abia anul ăsta. În 2011, în Varna, la sfârșitul simpozionului la care am fost cu Nana mea, am făcut schimb de iconițe cu o doamnă din Cehia. Anul acesta i-am oferit vecinei mele o cutie de lemn cu toate iconițele mele de buzunar. Vecina se bucura ca un copil când le vedea și le examina cu atenție. Nu mică mi-a fost uimirea când în interiorul iconiței de la doamna din Cehia scria cuvântul tatary.(!!!) Mi-a returnat-o pentru că am conchis amândouă că e mâna destinului acolo și că iconița trebuie să rămână la mine.
În ziua comemorării Mamei am trecut pentru câteva clipe pe la Biserica Bărboi și la Golia, în ambele locuri stând pentru câteva clipe la slujbă. Acest fapt m-a liniștit imediat.
La doi ani de la plecarea Mamei m-am gândit că ea ar fi mulțumită de schimbările radicale pe care le-am făcut în viața mea și pe care intenționez să le continui. În aceeași zi în care am plâns la mormântul ei mai mult ca la înmormântare am început să desenez după modelul unor desene pentru începători găsite pe pagina All about Art. Am reînceput să copilăresc așadar. Stângăcia copilărească a desenului m-a făcut să zâmbesc. Momentul mi-a confirmat, încă o dată, că bucuria poate coexista cu tristețea.
Ascultând audiobookul Totul e în regulă în mine și în lume de mai multe ori am avut tot felul de revelații legate de momente traumatice din viața mea. Mi-am amintit de o replică din filmul cu dragul de Jeremy Irons numit Kafka: I always believed it is better to know the truth than to live in ignorance. Deși cartea e greu de dus pentru că vorbește despre tot felul de traume, dar și despre locuri din lumea asta pe care mi-aș dori să le văd, dar nu am posibilitatea, sunt momente când mă amuz că rețin detalii de genul ce culoare are hamacul Petronelei sau leagănul ei din copilărie. Nana mea îmi povestea că în studenție un prof a întrebat-o ce culoare aveau draperiile din Madame Bovary. Noroc că n-am ajuns profesoară, că le-aș fi pus elevilor cam același gen de întrebări ca să mă conving dacă au citit sau nu bibliografia.
O discuție frumoasă avută cu prietena mea V. care îmi dă impuls să învăț să gătesc:
-În trecut asociam gătitul cu depresia.
-Acum îl asociezi cu prietenia. Rewrite your narrative!
Am fost împreună cu prietena mea A. la documentarul O familie aproape perfectă.…
Un preot în vârstă de o frumusețe serafică împărțea enoriașilor bomboane la Biserica Sf Vineri ca un bunicuț nepoților lui.
De ziua mea, un clovn mi-a spus „te iubesc”, iar eu i-am răspuns „Dumnezeu ne iubește pe toți”.
Tot în acea zi un porumbel mi-a atins cu o aripă fruntea. A fost a patra întâmplare cu porumbei de care am avut parte. Unul mi s-a așezat pe umbrelă în ziua lui Mărțișor, altul mi-a ciugulit din palmă când m-am întâlnit întâmplător cu o prietenă prin cartier, iar un al treilea mi-a trecut razant prin fața ochilor, producându-mi uimire și adrenalină căci momentul a fost la un pas de o primejdie. Dar așa a fost ca un fâlfâit de înger sau ca o o animație inspirată de un tablou de-al lui Magritte.
Ce a fost diferit la aniversarea mea din 2025 e că după ce zeci de ani am fost deprimată de ziua mea pentru că mă gândeam la toate eșecurile din viața mea fix atunci, de data asta mi-am dat voie doar să fiu și să mă bucur de doi Oameni care mi-au fost alături.
Și am reușit o performanță personală: să nu las să mă tulbure nimic. Am înțeles că asta depinde numai de mine.
Draga mea C. mi-a îndeplinit o dorință secretă pe care o aveam încă din clasa a XII-a: mi-a cumpărat cărți alese de mine.
Draga mea A. a fost drăguță ca de obicei și, cunoscând dificultățile mele financiare, nu m-a lăsat să plătesc integral nota de plată. O apreciez pentru devotamentul ei rar și pentru faptul că-mi suportă cu stoicism lamentările când alții ar lua-o la fugă. La sugestia ei mi-am cumpărat cartea Iubirea scrisă de preotul Octavian Blaga pe care merită să o citească orice creștin.
Draga mea M. a reușit să-mi găsească pe net documentarul I, Claude Monet care mă fermecase când l-am văzut la Ateneu și pe care nu credeam că o să-l mai văd vreodată. Dar acum e în computerul meu gata să fie privit de 101 ori.
Bucuria mare de a relua legătura cu C. pe care am cunoscut-o prin 2011 la cursul de Formator. În doar câteva luni prietenia noastră s-a sudat, datorită ei am fost la mai multe hramuri decât de obicei. La o zi după ziua mea mi-a oferit cartea Pilde creștine care-mi place foarte mult.
I.R. mi-a oferit un dar pe care numai un împătimit de teatru ca mine îl poate aprecia la justa lui valoare.
Când fac treburi casnice și-mi mângâi sufletul ascultând vocea blândă a Părintelui Pimen Vlad. Am așa mare nevoie de oameni calmi și blânzi!
Ce plăcut e gustul iertării! Mai vreau!
Decizia de a merge mai des la Nana să-i țin companie.
Chiar dacă era spre sfârșit de septembrie, am avut bucuria de a vedea un fluture amiral roșu.
O doamnă drăguță mi-a compus o poezie pe care o reproduc aici și care m-a impresionat până la lacrimi când am văzut dedicația despre lipsa norocului.
Freziile, minunate,
Azi vor merge la plimbare
Stăpâna le-a aranjat
În coșul mare de nuiele.
Doar vor merge la oraș!
Printre multe domnișoare,
Unele n-au înflorit.
De aceea e rumoare.
Vor să fie mai înalte,
Să vadă și ele ncalte,
Orașul cu clădiri mari
Cu bănci și cu lăutari.
Doamne! Câte vor vedea
Și apoi vor avea ce discuta.
Stăpâna le-a parfumat
Fiecare și-a primit
Parfumul ce și l-a dorit.
Oameni buni! Cred că știți
Freziile cum miros.
Te amețesc, te zăpăcesc.
Câțiva dintre cavaleri
Cu maniere alese
Le spun poftiți, poftiți!
Coborâți din coșuleț
Să mergem la o cafea.
Una galbenă ar vrea.
Cele albe se-nroșiră
Două mov se fâstâciră.
Dar stăpâna le simți.
Imediat le dojeni.
-Hei! Ce-i cu gălăgia asta?
Ne-ntoarcem atunci acasă
Și cu asta… basta!
Florile noastre frumoase
Amuțiră deodată.
-Nu-i corect și nu se poate.
Suntem doar flori delicate
Nu am vrut să fim vândute.
Am vrut doar să fim văzute.
Frumusețea lor, firește,
Comentarii mai stârnește.
Anul acesta la MINA au fost proiecții despre Egiptul antic și despre Matisse.
Toamna aceasta este despre revederi. Surprinzătoare și ambele aducătoare de mari bucurii.
D. m-a uimit cu abordarea ei. Eu nu aveam timp să ne vedem pentru că trebuia să fac curățenie generală și ea s-a oferit să vină la mine să mă ajute. Ce aș fi făcut eu într-o săptămână a reușit ea în două zile. Am apreciat dedicarea ei extraordinară, faptul că vine periodic în țară să-și ajute sora și mama. Mi-a părut însă rău că ne-am văzut doar două zile.
O prietenă plecată de ani buni din țară mi-a scris un email după foarte multă vreme de când nu mai știam nimic despre ea. Mă învinovățeam pentru tăcerea ei, îmi spuneam că sigur am făcut eu o gafă care a îndepărtat-o de mine. Am aflat că nu era deloc așa și asta m-a bucurat enorm. Dar ceva s-a întâmplat că nu am mai reușit să ne vedem și asta mă face să-mi pun mii de întrebări.
Bucuria enormă de a participa la Festivalul de Film Quo Vadis care în toamna asta a avut ca temă iertarea. Am văzut o minune de film realizat de Juan Manuel Cotelo, care, fiind căsătorit cu o româncă, știe bine românește.
A venit în Iași prietena mea M. pe care nu o mai văzusem de când era muribundă Mama. Am savurat fiecare moment petrecut cu ea, deși a stat foarte puțin.
De Sf. Mihail și Gavriil am fost la Biserica Sf. Nectarie, unde am avut surpriza să-l aud slujind pe părintele meu duhovnic, lucru care mi-a adus mângâiere mare.
C. mi-a făcut o mare bucurie prezentându-mi doi prieteni de-ai ei cu care am mers împreună la evenimente.
Accidentul pe care din păcate l-a suferit tata m-a făcut să-mi descopăr o latură mai iertătoare și să înțeleg expresia sângele apă nu se face.
În timp ce am tastat aici Kotik mi-a stat cheek to cheek și mi-a tors de numai numai.
clipe de reverie 